Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Investiții în valoare de peste 32.000.000 lei la Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște

Liceul Teoretic “Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște a intrat în program de reabilitare prin lucrări care vizează anveloparea clădirii, modernizarea sistemului de încălzire și implementarea energiei regenerabile prin panouri fotovoltaice și iluminat LED. Astfel, primul corp al clădirii va beneficia de fonduri europene în valoare de 4,6 milioane de lei, iar pentru cel de-al doilea vor fi alocați 27,7 milioane de lei pentru lucrări de consolidare seismică și renovare energetică, buget asigurat de Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic.

 Daniel Cristian Stan: Sunt primele investiții importante din istoria acestei unități de învățământ!

 ”Liceul Constantin Brâncoveanu (nr.4) va intra de asemenea într-un proiect de reabilitare și modernizare tot pe fonduri europene, acolo nu este vorba numai de o reabilitare energetică, ci este un proiect prin care întreg liceul va fi modernizat. În acest moment se lucrează la Liceul ”Voievodul Mircea”, la Grădinița nr.3 și nr. 14, la Școala ”Grigore Alexandrescu”, la Grădinița nr. 2. În perioada umătoare se vor lansa licitațiile și pentru Școala ”Vasile Cârlova”, pentru Grădinița nr. 1 sau Grădinița din Cartierul Matei Voievod. Și la Liceul Economic de anul viitor vor începe lucrările de consolidare antiseismică, dar și de reabilitare energetică. Sunt cele mai ample lucrări care au fost realizate vreodată în municipiul Târgoviște, pe această componentă”, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă.

Edilul a mai adus în atenție și un subiect legat de campania electorală, unde a ținut să facă precizări cu privire la faptul că liderii celorlalte partide susțin că județul Dâmbovița și municipiul Târgoviște nu sunt destul de dezvoltate, sau nu atrag suficiente investiții:
”Suntem în campanie electorală și sunt anumiți candidați din județ care discută de lipsa de dezvoltare a județului Dâmbovița și a municipiului Târgoviște, încercând să arunce o anatemă asupra administrației publice locale. Aș aduce în discuție o singură cifră, 2,2 miliarde, bani accesați de către administrația publică locală în ultimii 5 ani cu vreo 600 de milioane peste Sibiu sau Oradea. Municipiul Târgoviște este locul 1 la nivel național cu peste 33 de mii de lei/ cap de locuitor. Nu vreau ca târgoviștenii să fie induși în eroare pe această discuție”, a subliniat Daniel Cristian Stan.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share