(EVENIMENT ANIVERSAR – SÂMBĂTĂ, 7 IUNIE 2025, ORA 18:00 CINEMA „TIMIȘ”)
Pentru a onora remarcabila carieră a lui Ioan Holender, personalitate emblematică a culturii europene, sâmbătă, 7 iunie 2025, ora 18:00, la Cinema Timiș, va avea loc un eveniment aniversar, organizat de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului. Acesta marchează 90 de ani de viață ai celebrului timișorean, într-un dialog cu Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.
În cadrul evenimentului vor fi oferite publicului prezent, prin tragere la sorți, 10 (2*5) locuri la Opera Națională Română Timișoara, în perioada septembrie-noiembrie 2025,
și 4 (2*2) locuri la Opera de Stat din Viena, la spectacolul „Iolanta”, de Piotr Ilici Tchaikovski, prezentat sâmbătă, 6 septembrie 2025.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Se pot rezerva locuri pe link-ul Ioan Holender 90 – Cinema Timiș.
Născut în 1935, la Timișoara, Ioan Holender a părăsit orașul natal în 1959, stabilindu-se la Viena. A urmat cursurile Conservatorului de Stat din capitala Austriei, apoi a cântat ca bariton, la teatrele de operă din Viena, Klagenfurt și Sankt Pölten. În 1966 a devenit impresar și manager muzical la agenția de teatru „Starka”, pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică, devenită, în timp, „Agenția de impresariat artistic Holender”.
În 1988 a devenit secretar general al Operei de Stat din Viena și al Volksoper, iar în 1992, a fost numit manager general al celor două instituții, fiind considerat cel mai longeviv director din istoria Operei vieneze.
În 2007, 2009 și 2011 a fost președinte și director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu” de la București.
Distincții:
Officier de L‘Ordre des Arts et des Lettres (Franța)
Goldenes Ehrenzeichen der Republik Österreich
Franz-Schalk-Medaille in Gold der Wiener Philharmoniker
Membru de onoare al Academiei Române
Doctor honoris causa al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, al Universității din București, al Universității de Vest din Timișoara al Academiei Naționale de Muzică „Pancho Vladigerov” din Sofia, al Universității din Oradea
Cetățean de onoare al orașelor Timișoara și Cluj
Medalia de onoare în aur a orașului Viena ș.a.
PARTENERI: Opera Națională Română din Timișoara, Centrul de Proiecte Timișoara & Cinema Timiș și TVR Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Începe Festivalul Babel 2025! Oraşul Târgovişte vă găzdui spectacole de pe 4 continente
BABEL FAST 2025. Program complet 7-15 iunie. Teatrul Tony Bulandra Târgovişte
Afacerea ta pe primul loc în Google – cu buget minim!
Doliu în lumea muzicii: Eugen Doga s-a stins din viață la 88 de ani
Pentru ca visul niciunui școlar să nu devină coșmar – Acțiuni preventive ANTIP Ploiești
Ambasada SUA, primul mesaj după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României
LIFE STYLE
Terapie Neurofeedback – Redescopera claritatea mintii tale
Creierul tau e suprasolicitat si nu stii de ce? Terapie Neurofeedback ar putea fi solutia pe care nimeni nu ti-a spus-o pana acum
Cum putem trăi peste 100 de ai, conform medicinei tradiționale chinezești
Cine Alege Magia unui Ghiozdan Personalizat? Mamele Creative Știu Răspunsul!
De ce te simți mai atras de partenerul care te respinge?
SPIRITUALITATE
„Zilele Credinţei şi Culturii”– ediţia a X-a la DEVA
Care sunt semnele pe care le transmit îngerii când se află lângă noi
Semnificația spirituala a durerilor de cap și cum se pot vindeca
Afirmații care vă pot schimba viața
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ai părul deteriorat și lipsit de vitalitate? Iată cum te poate ajuta omega-3 în menținerea sănătății capilare!
Campanie de informare privind prevenția cancerelor de piele
Institutul Victor Babeș furnizor în programul PNO
Cum se pot vindeca anumite afecțiuni cu tinctura de propolis. Leacul de la Dumnezeu
Cauzele spirituale ale bolilor de ficat. Schimbarea tiparelor mentale și o rugăciune
Sănătatea rămâne un drept fundamental garantat pentru toți cetățenii, indiferent de granițe
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cunoscuta actriţă Hur Yun-jung din Coreea de Sud pe scena Festivalului Babel din Târgovişte
Terapie Neurofeedback – Redescopera claritatea mintii tale
Creierul tau e suprasolicitat si nu stii de ce? Terapie Neurofeedback ar putea fi solutia pe care nimeni nu ti-a spus-o pana acum