Liderul PSD a declarat duminică seara, la o televiziune că documentul prin care Klaus Iohannis este acuzat de înaltă trădare este finalizat, dar că PSD şi ALDE nu au luat o decizie în această privinţă.
Parlamentul României, în temeiul art. 96 alin. 2) din Constituția României, propune punerea sub acuzare a lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare. Documentul este primit pe surse PSD. Acesta este asumat de către mai mulți lideri social-democrați sub rezerva anonimatului și, ca urmare, DC News îl supune atenției publice. Până la momentul publicării documentului care circulă printre social-democrați, nimeni nu a vrut să facă vreun comentariu oficial, dar, în urma verificărilor noastre, acesta este 100% autentic, afirma DC News.
Iohannis este acuzat de înaltă trădare
Liviu Dragnea a spus că ”nişte colegi” au lucrat la acest document, că ştia despre acest lucru şi că documentul este gata, dar că încă nu s-a luat o decizie.
Conform articolului 96 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
„Zilele Credinţei şi Culturii”– ediţia a X-a la DEVA
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu
Podul Iuliu Maniu va fi complet modernizat, cu ajutorul fondurilor europene