Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ionel Petre: La nivel judeţean nu se comunică nimic!

Ionel Petre, președintele ALDE-Dâmbovița dorește să afle răspunsuri pentru dâmbovițeni de la Prefectură în privința Covid-19.

Câte persoane au fost testate în judeţul Dâmbovița?

Câte persoane au fost depistate pozitiv la Covid-19, fiind asimptomatice?

Câte teste pentru depistarea coronavirusului SARS-CoV-2 au ajuns în judeţul Dâmboviţa?

Există suficiente teste? Sau există teste pentru dâmboviţeni?

Lista de întrebări este lungă, însă dâmboviţenii nu au de la cine să primească răspunsurile. La nivel judeţean nu se comunică nimic! Informaţiile oficiale sunt cele centralizate la nivel naţional şi transmise prin presa naţională de către Grupul de Comunicare Strategică.

Mai mult decât atât, ceva nu se leagă în felul în care autorităţile raportează cifrele crizei de coronavirus. Sunt câteva categorii care nu lasă loc de dubii (numărul de bolnavi, numărul de persoane vindecate, numărul de decese, numărul de persoane în carantină etc., dacă sunt cele reale), dar există şi o categorie care lasă loc de interpretări, ca să nu spunem că lasă loc de manipulare: numărul de teste şi numărul de teste/persoană. Aceasta ne induce involuntar ideea că în judeţul Dâmbovița nu au fost aplicate! De ce? Pentru că Prefectura nu raportează mai nimic.

Nu știm, nici la această oră, care este numărul de persoane testate în judeţul Dâmbovița de la apariţia coronavirusului SARS-CoV-2. Nu ştim nici măcar dacă sunt teste în judeţul nostru.

Conform procedurii anunţată de Ministerul Sănătăţii în urmă cu o lună, fiecare suspect de coronavirus este testat prima dată pentru a se afla dacă este infectat și dacă rezultatul este pozitiv urmează încă două teste după tratament.

Ceea ce înseamnă că ar trebui să existe şi în Dâmboviţa un număr de persoane testate.

Cer Prefecturii Dâmbovița, ca voce unică pentru comunicarea pe tema COVID-19, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, să spună public care este numărul real de persoane testate, unice (adică să nu calculeze de câte ori a fost testată fiecare persoană, ci numărul persoanelor testate) şi care este numărul de testări aplicate. Să comunice care este stocul de echipamente destinate protejării personalului medical contra infectării cu SARS-CoV-2 și dacă aceste materiale corespund specificațiilor legislației în vigoare. O întrebare extrem de importantă este și dacă aceste echipamente se pun la dispoziția personalului medical pentru protejarea acestora în lupta cu coronavirusul. Cer responsabilitate, cer asumare, în conformitate cu funcţiile deţinute!

Sper din toata inima ca Prefectura să fie transparentă în comunicare, aşa cum este normal, pentru că tăcerea nu este niciodată o soluție!

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share