La conferința de ieri, organizată de către PSD Dâmbovița, Ioniță Sorin Vasile, primarul comunei Gura Ocniței a prezentat proiectele de investiții care au fost implementate în toate cele patru sate aparținând comunei.

„Strategia mea a fost ca investiția să se facă echitabil în toate cele patru sate, astfel încât toți cetățenii să se bucure de ceea ce se construiește în folosul și ridicarea standardelor de viață. Am depus tot efortul spre a ridica comuna la standarde europene”, a explicat primarul.
Mai jos se află câteva dintre proiectele menționate în cadrul conferinței:
- Construirea și dotarea grădiniței din satul Adânca, valoare: 1.532.516 lei, lucrare în execuție;
- Construirea podului peste pârâul Slănic, în localitatea Ochiuri, lucrare finalizată, valoare: 923.943 lei;
- Modernizarea străzilor în satele Gura Ocniței, Adânca, Secuieni, valoare: 5.141.011 lei, lucrare finalizată;
- Modernizarea și renovarea Căminului Cultural Secuieni, valoare 2.296.172 lei, lucrare în derulare;
- Implementare canalizare în Gura Ocniței, valoare: 16.830.848 euro, în curs de derulare, în evaluare;
- Amenajarea Centrului Civic, surse proprii, valoare 555.613 lei;
- Construire grădiniță cu program normal, satul Secuieni, finanțat prin Ministerul Educației, valoare: 1.612.427 lei;
- Împrejmuire și construire vestiare la stadionul din Secuieni, valoare: 200.000 lei;
- Modernizare, extindere și dotare grădiniță cu program normal și transformare în grădiniță cu program prelungit, valoare: 4.397.119 lei;
- Reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale din satul Gura Ocniței, finanțat prin POR, valoare: 6.974.771 lei;
- Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat, valoare: 490.000 lei – au fost montate 1000 de corpuri de iluminat;
- Construire sală de sport în satul Adânca, cu tot cu bază sportivă și un teren pentru agrement și activități socio-culturale;
- În proces de înființare la baza sportivă din Gura Ocniței: cabine și toate cele necesare activităților sportive, valoare de 883.405 lei;
- Amenajarea exterioară peisagistică și dotare mobilier Cămin Cultural Gura Ocniței, valoare 443.636 lei;
- Modernizare străzi, proiect depus pentru asociere cu Consiliul Județean, valoare de 4.056.097 lei;
- Extindere rețea de supraveghere și monitorizare, valoare 111.984 lei, buget propriu.
Totalul de investiții ajunge la o valoare de 11.287.734 euro.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului