PRO România Dâmbovița are reprezentare la nivel național și la Organizația de Tineret, prin Irena Dumitru, care ocupă funcția de vice-coordonator și pe plan local de coordonator județean.
Sub deviza liderului Victor Ponta, „Fiți liberi și creativi și noi vă sprijinim!”, tinerii din Pro România s-au mobilizat pentru a demonstra că își doresc o schimbare, una care se va realiza doar prin acțiuni concrete. În Dâmbovița, organizația de tineret are 400 de membri, dintre care 50 sunt activi.
Irena Dumitru a punctat in conferinta de presă de astăzi, de la sediul PRO România Dâmbovița, câteva dintre obectivele organizației de tineret, dar și evenimentele pe care le-au organizat sau la care au participat ”tinerii PRO”.

”Organizația pentru tineret PRO România este una puternică, pentru că ne adresăm tinerilor. La nivel național, organizația a format un birou de conducere – coordonatorul la nivel central este Miroslav Stanici, urmat de trei prim vice-coordonatori, un secretar general și un secretar executiv, vicecoordonatori în diverse județe, printre care și în Dâmbovița și secretari regionali.
Obiectivele organizației la nivel național sunt structurate în 21 de idei, printre care:
- Campania ”Primul vot” și se referă la elevii care vor împlini 18 ani și vor merge la vot;
- Susținerea și propunerea de înființare a Școlilor profesionale de care avem mare nevoie;
- Susținem introducerea votului electronic;
- Implementarea procesului de Smart City si Eco friendly la nivel național;
- Stoparea migrației în rândul tinerilor;
- Promovarea turismuui în zonele cu potențial din România;
- Programe pentru tineri fermieri;
- Susținerea Institutului Național de Tineret;
- Susținerea elevilor și studenților cu dizabilități.
Au avut loc ședințe regionale în Brașov, cu județele din apropiere, în care s-au discutat aspectele organizatorice privind alegerile europarlamentare.
Participăm alături de biroul de conducere la campania electorală, în activitățile din teren. Obiectivul nostru este acela de a constitui organizații de tineret în toate zonele din județ. Iar anul viitor ne dorim candidați la alegerile locale, pe locuri de consilieri locali, consilieri județeni sau primari.
Din activitățile noastre:
- Am marcat Ziua persoanelor cu Sindrom Down pe 21 martie – organizația s-a alăturat marșului de pe Platoul Prefecturii din Târgoviște.
- Ziua persoanelor cu autism – 3 copii cu autism și mamele acestora care au petrecut o zi ”altfel”, alături de noi; considerăm că sunt niște părinți eroi, și copii pentru care este necesar să se facă mai mult.
- Ora pământului a fost sărbătorită în Parcul Chindia, eveniment prin care am vrut să tragem un semnal de alarmă asupra importanței protejării naturii.” a explicat Irena Dumitru, coordonator al Organizatiei de Tineret Pro România Dâmbovița.
Mai multe detalii in VIDEO:
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
SAFE cu 16,6 miliarde euro, împrumut pentru România
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia
Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26 a început la Cincu