În trimestrul patru al anului 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a derulat mai multe acțiuni, în cadrul „Campaniei Naționale de Informare și conștientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare”.
Inițiativa a avut ca scop atragerea atenției angajatorilor, dar și a angajaților cu privire la beneficiile negocierii colective, un instrument esențial pentru asigurarea unui mediu de lucru stabil și echitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.97 alin (1) din Legea nr. 367/2022, privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați și, potrivit dispozițiilor alin. (2) ale aceluiași articol, inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali.
În cadrul acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a organizat o întâlnire informativă, la care au participat 18 reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii din județ, dintre care 14 cu capital privat, pentru a asigura o înțelegere corectă a legislației și a avantajelor negocierii colective.
S-a dorit ca informațiile prezentate să ajungă la cât mai mulți angajați și angajatori și, În acest sens, inspectorii de muncă dâmbovițeni au distribuit pliante informative, pe tema negocierii colective, a etapelor legale pe care aceasta le presupune, dar și a beneficiilor pe care le prezintă, către un număr de 225 de angajați. În plus, informațiile au fost afișate și la avizierul instituției, pe pagina web a ITM Dâmbovița dar și prin publicarea de articole informative în presa locală.
Totodată, 30 de angajatori au fost informați prin e-mail, în ceea ce privește negocierea colectivă, aceștia primind și notificări legate de încetarea valabilității contractelor colective de muncă.
În acest fel, se încurajează încheierea și înregistrarea CCM, care devin practic instrumente juridice cu aplicabilitate generală în unitate, asigurând că niciun contract individual de muncă nu va oferi condiții inferioare celor stabilite colectiv.
Lixandru Marius
Inspector Șef

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
Piperea pregătește procese colective contra noilor taxe pe proprietate. Există riscul ca noile taxe să devină ireversibile
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
SPIRITUALITATE
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
În atenția pacienților
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Noi detalii despre Școala „Grigore Alexandrescu” din municipiul Târgoviște
CONSILIUL CONCURENȚEI A SANCȚIONAT 8 COMPANII CU 163,71 MILIOANE LEI
”Construirea unei comunități multigeneraționale prin educația în domeniul mass-mediei”