Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Jandarmii dâmbovițeni, acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol

Jandarmii dâmbovițeni au constatat, weekend-ul trecut, 10 fapte de natură contravențională pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvaculturaîn zona râului Ilfov, pe raza localităților Cazaci și Pierșinari, în urma defășurării unor acțiuni care au vizat prevenirea și combaterea braconajului în habitatele piscicole naturale.

Duminică, 3 martie a.c., au fost depistate mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, care foloseau unelte de pescuit, fără a îndeplini condițiile legale. Șase dintre acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.200 lei, deoarece pescuiau recreativ exemplare din specia caras sub dimensiunile minime legale,iar altelenu dețineau permise de pescuit. Celelalte patru persoane au primit avertismente scrise.

Jandarmeria Dâmbovița reamintește persoanelor pasionate de acest sport că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să dețină permis de pescuit,săprezinte acest document la solicitarea organelor de control și să pescuiască recreativ specii de pești cu respectarea dimensiunilor minime legale. Încălcarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 300 și 600 de lei sau avertisment scris, conform Ordonanței Guvernului nr. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura.

 Informare, Relații Publice şi cu Publicul

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share