Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie la sfârșit de săptămână, astfel încât cetățenii, care vor participa la evenimentele publice, să petreacă în condiții de siguranță.
Jandarmii vor fi prezenți în trei localități unde vor avea loc manifestări cultural-artistice, tradiționale și sportive, astfel:
- în perioada 12 –15 septembrie a.c., la Târgul Anual Titu 2024 (Hagioaica, pe DJ 701 A – drumul care face legătura între satele Hagioaica și Dâmbovicioara), cu ocazia sărbătoririi religioase „Înălțarea Sfintei Cruci”;
- vineri, 13septembrie a.c.,începând cu ora 17:00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele ACS Urban Titu – CS Tunari, ce se va disputa pe stadionul din incinta Bazei Sportive Hagioaica;
- sâmbătă, 14 septembrie a.c., la Târgul tradițional din comuna Cornești (islazul din satul Postârnacu),ocazionat de sărbătoarea religioasă „Înălțarea Sfintei Cruci”, precum și la „Ziua Comunei I.L. Caragiale” (islazul comunal Ghiculești).
Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor antisociale.
Pe această cale, adresăm celor care vor fi prezenți la aceste evenimente următoarele recomandări preventive:
- să respecte măsurile stabilite de organizatori și ale structurilor de ordine publică;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
- să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocialălastructurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Partidul Social Democrat trebuie să rămână cel mai important partid politic din România
Cum să devii milionar? Banii sunt un echivalent al energiei interioare