Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Jandarmii vor fi prezenți pentru deschiderea în siguranţă a noului an şcolar

Luni, 11 septembrie a.c., jandarmii dâmboviţeni vor alături de elevi, părinți şi cadrele didactice cu ocazia festivităţilor de deschidere a noului an şcolar.

În anul şcolar 2023 – 2024, 17instituţii de învăţământ din localitățile Târgoviște, Moreni, Găeşti, Titu, Pucioasa, Răcari, Tărtăşeşti și Gura Ocniţeiau fost incluse în itinerarul de patrulare al jandarmilor, astfel încât activităţile organizate în prima zi de şcoală să decurgă într-un climat de ordine şi siguranţă.

 Odată cu începerea noului an școlar jandarmii vor fi prezenţi la intrarea și ieşirea elevilor de la cursuri, la unitățile școlare stabilite în responsabilitate. Aceștiavor acţiona independent şi în sistem integrat în zona instituţiilor de învăţământ şi vor asigura o intervenţie rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea acestora.

Totodată,vor continua și acțiunile de informare și prevenire, în sistem integrat. Reprezentanți ai Jandarmeriei Dâmbovița, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, vor participa la activități dedicate elevilor, profesorilor și părinților în unitățile școlare.

Colaborarea cu directorii instituţiilor aflate în responsabilitatea Jandarmeriei va fi una strânsă, astfel încât fiecare situaţie semnalată să fie gestionată în mod corespunzător.

Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, au fost stabilite următoarele priorităţi:

  • prezenţa în zona unităţilor şcolare stabilite în responsabilitate pentru descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor de convieţuire socială;
  • desfăşurarea unor activităţi de informare a elevilor şi de prevenire a violenţei, delincvenţei juvenile, criminalităţii stradale, consumului de substanţe interzise, promovarea şi respectarea drepturilor omului, precum și folosirea responsabilă a reţelelor de socializare.

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie acest articol Oficial Media
Share