Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

„La mulți ani, România!”, „La mulți ani, România în Uniunea Europeană!”

Astăzi în cadrul șeedinței de guvern, care a coincis cu aniversarea a trei zile importante pentru țara noastră și 15 ani în care, cetățenii români au avut posibilitatea să se bucure de toate drepturile, să circule liber, să studieze, au avut posibilitatea să muncească şi au avut posibilitatea să investească, de când facem parte din marea familie europeană.
”Am beneficiat, în acești ani, de investiții de peste 40 de miliarde de euro în economia națională și, de asemenea, avem în fața noastră alte 80 de miliarde care trebuie să fie accesate și care trebuie să ducă la dezvoltarea țării și la reducerea decalajelor între țara noastră și țările din vestul Europei. Doresc să fac mențiunea că, cu puțin timp în urmă, am încheiat o ședință a Comitetului interministerial, unde am analizat stadiul implementării jaloanelor și țintelor din PNRR. A fost o foarte bună oportunitate în care am putut să identificăm atât realizările, cât și ceea ce avem de făcut în continuare. Avem o delegație pe care o va conduce domnul ministru Boloș săptămâna aceasta, care se va deplasa la Bruxelles, astfel încât să putem să avem toate elementele clarificate și să fim în măsură, așa cum ne-am angajat, ca, până la finele lunii iunie, să pornim cele 57 de apeluri din 69 câte avem în portofoliu. Ca atare, există mecanismele și procedurile create astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri care, așa cum spuneam, sunt  o mare oportunitate pentru noi să putem să continuăm să ne dezvoltăm așa cum așteaptă cetățenii de la noi. În aceşti 15 ani, putem spune, fără teama că greșim, că românii merită să facă parte din această familie europeană și, așa cum am subliniat, am să repet și acum, meritul pentru îndeplinirea acestui deziderat nu aparține doar liderilor politici, nu aparține doar celor care au răspuns de punerea în aplicare a reformelor, ci aparține fiecărui cetățean care a demonstrat că are o singură opțiune, iar opțiunea este cea pro-europeană, democratică, opțiunea pentru o lume liberă. Sigur, în acest moment, dincolo de preocupările noastre pentru prosperitate și dezvoltare, avem și grija aceasta care este generată de invazia Federației Ruse în Ucraina și o numim grija pentru siguranța cetățenilor și securitatea națională, iar Uniunea Europeană ne asigură un cadru de securitate deplin. Europa a demonstrat mai mult ca oricând solidaritate, a demonstrat că este în măsură să își unească eforturile pentru un scop comun, iar coeziunea dintre statele membre a demonstrat, de asemenea, că suntem în măsură să susținem interesele comune. Românii nu au făcut nimic altceva decât să demonstreze, prin generozitatea de care au dat dovadă, că sunt în măsură să îşi pună la dispoziție casele pentru cetățenii ucraineni care s-au refugiat în țara noastră, au demonstrat că sunt în măsură să facă gesturi de solidaritate la fel ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene. Practic, au demonstrat înțelepciunea nației noastre, a cărei busolă a fost tot timpul îndreptată către libertate și către pace” a transmis premierul Nicolae Ciucă.

”Astăzi, pe ordinea de zi, pe agenda ședinței de guvern, avem două ordonanțe deosebit de importante pentru programul nostru guvernamental. Ambele fac parte din reglementările pe care Guvernul și le-a asumat pentru punerea în aplicare a programului „Sprijin pentru România” și, în felul acesta, reușim să conturăm întreg setul de măsuri pentru ca pachetul să devină operațional. Prima ordonanță de urgență pe care o vom adopta astăzi este cea referitoare la voucherele care vor fi acordate cetățenilor cu nevoi, în sensul în care pot să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. Este vorba de trei milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni. Este o măsură a cărei valoare totală este de aproximativ 3,1 miliarde de lei, iar 50%, jumătate din acești bani, vor proveni din fonduri europene. Cea de-a doua ordonanță de urgență este ordonanța prin care continuăm să susținem proiectele de  investiții. Este o soluție guvernamentală prin care reușim ca, la mai puțin de o lună, să venim cu acel sprijin guvernamental de aproximativ 5,2 miliarde de lei. Ordonanța pe care o aprobăm astăzi se referă la cea de-a doua tranșă, în valoare totală de 3,5 miliarde de lei. Și acestea sunt fonduri care vin, de asemenea, din fondurile alocate de la Uniunea Europeană. Este o măsură care aduce beneficii pe termen mediu și lung și, de asemenea, apreciem ca fiind foarte importantă, pentru că ea duce la finalizarea obiectivelor importante de investiții și discutăm aici de peste 7.000 de proiecte care își vor găsi finalitatea prin această măsură.antierele deschise cu finanțare europeană vor beneficia, astfel de sprijin concret care să compenseze dificultățile generate de creșterile de prețuri. Viitoarele proiecte, în valoare de zeci de miliarde de euro, pe care le vom lansa cu bani europeni vor putea fi, astfel, gestionate de companii pregătite să facă față provocărilor economice. Dezvoltarea României depinde de capacitatea noastră de a veni cu soluții concrete de susținere a investițiilor. Vă mulțumesc! Încă o dată „La mulți ani, România!”, „La mulți ani, România în Uniunea Europeană!”” a concluzionat șeful guvernului.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share