Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Laura Codruţa Kovesi: L-am cunoscut pe Ghiţă la evenimente instituţionale. Nu am de ce să demisionez

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, într-un interviu acordat ziare.com, că l-a cunoscut pe Sebastian Ghiţă la evenimente organizate de instituţiile cu care colabora, precizând că nu a participat la evenimente private cu acesta. Kovesi spune că nu are motive să îşi dea demisia.

“În calitatea mea instituţională, am fost invitată la anumite evenimente organizate de şefi de instituţii sau de instituţiile cu care colaborăm în activitatea noastră, ocazie cu care l-am întâlnit pe Sebastian Ghiţă. La astfel de evenimente. Nu am participat la evenimente private cu Sebastian Ghiţă, nu am vorbit niciodată la telefon cu Sebastian Ghiţă, nu i-am dat mailuri şi nu am participat decât la evenimente organizate de şefi de instituţii sau de instituţii publice, la care eu nu pot cenzura lista de invitaţi, evenimente la care au fost prezente şi alte persoane. (..) Nu ştiu cine e cucuveaua mov. Nu am folosit niciodată un astfel de e-mail”, a declarat Laura Codruţa Kovesi pentru ziare.com.

În ceea priveşte anunţul făcut de fostul deputat, potrivit căruia va publica imagini cu procurorul şef al DNA de la petreceri private, Kovesi susţină că imagini “trucate sau editate pot apărea oricând”.

“Nu am fost în vacanţe cu Sebastian Ghiţă, nu am petrecut timp liber cu Sebastian Ghiţă. Poze trucate sau editate, filme trucate sau editate pot apărea oricând aşa cum au apărut şi până acum. Sunt deja imagini în spaţiul public în care este aplicată fotografia mea peste o imagine dintr-o vie sau o cramă. Am văzut imagini cu mine de la evenimente publice, aplicate peste o altă imagine, spunându-se că am participat la nu ştiu ce petreceri. Aşa ceva poate să apară, poze, filme editate, trucate. Pot să apară poze dintr-un context prezentate în alt context. Nu exclud asemenea manipulări. Este evident că se încearcă o manipulare pentru ca lumea să uite câte dosare i-au fost făcute acestui inculpat, câte prejudicii a provocat statului şi că este un inculpat fugar. Este doar o manipulare prin care îmbracă lucruri adevărate cu lucruri false. Sunt situaţii în care participând la evenimente, a căror listă de invitaţi nu o pot cenzura, să întâlnesc persoane inculpate, care erau implicate în dosare DNA sau ulterior au fost cercetate. Dar acest lucru nu mă face prietenă cu acele persoane”, susţine procurorul şef DNA.

În ceea ce priveşte impactul pe care scandalul în care procurorul şef al DNA este implicat, Kovesi susţine că impactul este resimţit în întregul sistem judiciar, precizând că “s-au dat sute de mii de euro, chiar şi un milion, pentru campanii împotriva DNA”.

“Sunt mulţi care spun: uite ce vă fac vouă, când dosarele vor ajunge la noi ni se poate întâmpla la fel. Ce sunt aceste atacuri? O încercare de a ne intimida. DNA a atins persoane foarte importante, cu averi impresionante. Faceţi un calcul ce avere au inculpaţii cercetaţi de DNA în ultimii ani. În ultimii trei ani, măsurile asiguratorii puse de DNA sunt de peste 1,5 miliarde de euro. Ce averi au unele persoane cercetate de DNA? S-au dat sute de mii de euro, chiar şi un milion, pentru campanii anti-DNA, de hărţuire, de intimidare, de denigrare”, spune procurorul şef al DNA.

Laura Codruţa Kovesi susţine că nu are motive de demisie. “De ce să demisionez, pentru că am deranjat nişte inculpaţi? Că ne-am făcut treaba? Nu am de ce să demisionez. Mi-am făcut şi voi continua să-mi fac treaba”.

Şefa DNA a anunţat că a făcut mai multe sesizări la CNA şi la CSM după înregistrările lui Sebastian Ghiţă.

Citește mai multe pe mediafax.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share