Dacă nu există unitate între soți, aceștia nu vor putea să rezolve în mod normal nicio problemă comună. Fiecare va tinde să se ridice deasupra celuilalt și orice rezolvare va duce la triumful uneia dintre părți și la suprimarea celeilalte. Doar dacă există unitate, dacă soțul și soția rezolvă problema împreună, atunci poate fi găsită o soluție potrivită pentru amândoi.
Cea mai importantă lege a dezvoltării este legea unității și a luptei contrariilor. Toți știu ce este o luptă, însă noi ne imaginăm destul de confuz ce înseamnă unitatea. Iar unitatea este chiar iubirea.
Dacă oamenii nu au deloc iubire, atunci ei se află în conflict la nivel de trup. În acest caz, are loc distrugerea uneia dintre părțile aflate într-un conflict.
Dacă adversarii au iubire, dar aceasta este puțină, atunci ei se află în conflict la nivel de spirit: are loc înăbușirea uneia dintre părți, o parte începând să o conducă pe cealaltă.
Oamenii, care au ceva mai multă iubire, se află în conflict la nivel de suflet. La ei apare deja oportunitatea de a ajunge la un consens, de a găsi soluții reciproc acceptabile. Acest lucru este ceea ce noi numim a menține pacea.
Dezvoltarea abilității unui om de a se afla în conflict se petrece într-o asemenea ordine: la început – distrugere, apoi – concurență, în continuare – competiție, pe urmă – ajutor reciproc.
Când nu există unitate între soți și aceștia nu se străduie să devină uniți, atunci orice conflict se transformă în distrugere reciprocă, atunci nemulțumirea unuia față de celălalt se acumulează și, în cele din urmă, familia se destramă.
Mulți oameni cred că cel mai important lucru în viața de familie este autoafirmarea. Ei vor să demonstreze permanent că au dreptate, că sunt bogați, că ei sunt mai deștepți, mai buni, mai drepți. O familie nu poate să existe fără conflicte, însă un conflict nu trebuie să fie distructiv și fatal pentru soți, ci trebuie să îi dezvolte.
O maximă antică spune: „Adevărul se naște din polemică”. Dar, având același succes, adevărul moare într-o dispută. Când există unitate între cei ce se află într-o dispută, atunci adevărul ia naștere. Dar, când nu există unitate, atunci adevărul moare în timpul disputei.
O atitudine corectă față de viața de familie, înțelegerea a ceea ce înseamnă familia și de ce aceasta există duce la dezvoltarea unei familii; dimpotrivă, o atitudine greșită duce la degradarea și destrămarea ei. Mulți oameni cred că viața de familie este o plăcere continuă și că socializarea cu soțul (sau soția) trebuie să fie întotdeauna doar plăcută: soțul trebuie să-mi dea tot ceea ce eu doresc, să fie așa cum doresc eu, să se comporte așa cum vreau eu. Acesta este punctul de vedere al unui om care trăiește la nivel de trup. Desigur, în acest caz, nu pot exista relații de familie armonioase.
În momentul în care credința slăbește, atunci spiritul, mai bine zis, trupul, idealurile sau principiile ajung pe primul loc. Dacă trupul sau spiritul înseamnă prea mult pentru un om, acesta este agresiv. Un asemenea om simte plăcere atunci când îl calcă în picioare, îl umilește, îl supune pe celălalt în folosul său, demonstrându-și în permanență propria valoare. Dacă soțul și soția fac parte din acest gen de oameni, într-o astfel de familie are loc în permanență o luptă pentru rolul de lider, soții se cearta tot timpul și familia se destramă rapid.
La asemenea oameni, o familie poate să existe doar în cazul în care unul dintre soți are o dependență spirituală fizică, materială, evidentă față de celălalt, atunci când unul dintre soți manifestă calități de lider, de căpetenie și devine o autoritate absolută pentru celălalt. Dacă trupul, conștientul, dreptatea sunt pe primul loc pentru soți, iar sufletul – pe al doilea loc, într-o astfel de familie nu poate să existe egalitate.
Când soții gândesc ca niște păgâni, când trupul este cel mai important lucru pentru ei, atunci îi leagă doar sexul, copiii, banii, spațiul locativ… Dar când copiii cresc, când banii se termină, când apar probleme cu sexul, atunci acești soți divorțează.
Pentru ca o familie să trăiască și să se dezvolte – iar familia fie se degradează, fie se dezvoltă – între soți trebuie să existe un conflict și trebuie să existe o unitate. Iar pentru unitate sunt necesare credința, iubirea, prioritatea sufletului, moralitatea.
Comportamentul imoral al soților nu oferă nicio șansă pentru păstrarea familiei. Comportamentul imoral este un comportament care pornește de la interesele trupului sau ale spiritului, însă nu de la interesele sufletului. Dacă soțul și soția fac exces de plăcerile trupești, de bunăstare, de confort în detrimentul moralității atunci, în acest caz, scad șansele de a păstra familia…,.”
S.N. Lazarev (cărțile autorului se pot consulta și aici)


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O femeie a supraviețuit după ce avionul în care se afla a explodat. O cădere de la 10.000 de metri și o poveste incredibilă
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Aurelian Cotinescu va vota pentru Noul Cod Urbanistic. Ce modificări aduce noua lege