Lege: Salariul minim brut din agricultură va crește la 3000 de lei

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 269 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi şase abţineri, proiectul de lege asumată de coaliţia de guvernare, care prevede că salariul de bază minim brut în domeniul agricol este de minimum 3.000 lei lunar – relatează News.ro.

Camera Deputaților este for decizional, legea având nevoie mai departe să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului de lege adoptat, ”până la sfârşitul anului 2022, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră”.

În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună”, mai prevede textul de lege adoptat de Parlament.

Reamintim că, în prezent, salariul minim pe economie este de 2550 de lei brut.

Legea nouă mai prevede că ”perioadele lucrate în sectorul agricol constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare”.

Propunerea legislativă stipulează şi acordarea de facilităţi fiscale persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară.

Astfel, persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat. Opţiunea se va depune în scris, la angajator, acesta reţinând contribuţia aferentă potrivit prevederilor legale.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis a declarat, în plen, că îi încurajează pe români să investească în agricultură şi a precizat că proiectul face parte din setul de măsuri sociale şi economice pentru a îmbunătăţi nivelul de trai din România.

”Era imperios necesar ca şi în domeniul agricol şi în industria alimentară să urmăm acelaşi model, pentru că, de prea multe ori, atunci când sunt anunţate crize, România nu se adaptează din timp, nu încearcă să prevină aceste crize şi deja la nivel mondial se discută despre o penurie a alimentelor şi despre o lipsă acută a produselor de bază”, a spus Simonis.

Florin Roman, de la PNL, a spus la rândul lui că sunt multe prevederi liberale în proiect, pe partea de investiţii şi că la ele s-a lucrat împreună cu premierul Nicolae Ciucă.

USR nu a fost de acord cu proiectul de lege, despre care spun că ”face o reducere a impozitării muncii în sectorul specific al agriculturii, pe modelul aplicat în sectorul construcţiilor”.

”Nu asta este metoda de a acţiona. Cel mai bun mod de a acţiona era să ajuţi predominant salariile mai mici, unde avem o impozitare aberantă a muncii. În România avem cele mai mari taxe pe salariile mici din toată Europa. (..)  Optim nu este să reducem, pur şi simplu, toată cota de taxare, optim era să dăm o deducere”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, în plen.

Violeta Alexandru, de la Forţa Dreptei, a atras atenţia iniţiatorilor că prin această iniţiativă nu fac decât să creeze un nou regim fiscal discrminatoriu, sub pretextul că prioritizează domeniile de investiţii şi a adăugat că se riscă inclusiv atragerea următoarelor tranşe din PNRR.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share