Legea activităților casnice a fost votată de Parlament

Raluca Turcan, deputat PNL: ,,Jalon PNRR – ÎNDEPLINIT! Am lăsat proiectul de lege privind reglementarea activităților casnice la Ministerul Muncii. A fost bugetat prin PNRR și astăzi a fost votat de Camera Deputaților. Este un prim pas de reformă în domeniul ocupării, care are și un impact corect, pozitiv, în domeniul pensiilor publice.

Acest proiect de lege țintește două mari probleme pentru persoanele care muncesc, de cele mai multe ori, la negru:

• să poată fi plătite legal cu ajutorul unor tichete de activități casnice;

• sa aibă posibilitatea să fie asigurați în sistemul de pensii și de sănătate. Cei care muncesc în activități necalificate, de tip menaj, croitorie, prepararea hranei sau bone ocazionale pot deveni asigurați!

Pentru aceasta nu vor avea nevoie de contracte de muncă și nu vor fi puși pe drumuri. Pentru a dobândi statutul de asigurat și vechime în muncă vor trebui să aibă o medie de 85 de tichete pe lună.

În zonele cu persoane care au competențe/abilități digitale, acest raport juridic poate fi încheiat printr-o platformă digitală!!!!  În zone în care acest lucru nu poate fi realizat, tichetul se achiziționează și preschimbă prin operatori de servicii publice.

S-a speculat că îi punem pe oameni să plătească în plus contribuții și impozitul. De aceea fac următoarele clarificări:

• prestatorul nu plătește nimic din banii pe care îi câștigă;

• contribuțiile sunt plătite în plus de către beneficiarul de activități și sunt operaționalizate de către Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă;

• efortul financiar nu este mare. Dacă astăzi cineva primește 1500 de lei la negru, prin aceste tichete beneficiarul plătește 200 de lei în plus, dar avantajul este că cel care prestează munca este asigurat și are contribuție la pensie.

Astfel, prin acest mecanism facil de a angaja vizăm următoarele efecte pozitive imediat:

• să crească gradul de ocupare în rândul persoanelor cu nivel de calificare redus;

• se fie redus fenomenul muncii nedeclarate în domeniul activităţilor casnice;

• să scadă numărul de șomeri;

• să se îmbunătățească rata de participare a forţei de muncă feminine pe piața muncii;

• să crească nivelul de protecție socială.

Valoarea nominală a unui tichet de activităţi casnice este de 15 lei, iar numărul de tichete pe care îl va primi prestatorul casnic este cel negociat cu beneficiarul casnic.

În același timp, de tichete de activități casnice pot beneficia și angajații, sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.

Tichetele de activități casnice sunt emise pe suport de hârtie sau electronic de către Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM). Va exista și o platformă, sub formă de aplicație pe telefon, de unde beneficiarii le vor putea cumpăra, iar prestatorii le vor putea preschimba în bani fie pe aceeași platformă, fie cu ajutorul poștașului, fie prin agențiile pentru ocupare a forței de muncă.

Beneficiarul casnic poate cumpăra tichete ori de câte ori este necesar, dar este obligat să le valorifice în termen de 12 luni de la data achiziționării. Cei care utilizează într-un an calendaristic cel puțin 600 astfel de tichete pot beneficia gratuit de încă 75 în anul următor, la cerere, prin intermediul agențiilor teritoriale de ocupare a forței de muncă, din bugetul asigurărilor pentru șomaj și în limita fondurilor alocate cu această destinație.

Pot fi prestatori casnici inclusiv șomerii indemnizați şi neindemnizaţi şi beneficiarii de venit minim garantat, fără a le fi afectat dreptul stabilit la indemnizație de șomaj sau la venitul minim garantat. Totodată, ei vor beneficia în continuare de serviciile şi măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de ANOFM.

Foarte important este că acest proiect de lege face parte din Componenta 13 – Reforme Sociale a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reforma: ”Introducerea tichetelor de muncă și formalizarea muncii în domeniul lucrătorilor casnici”, respectiv „Operaționalizarea introducerii tichetelor de muncă în domeniul lucrătorilor casnici” şi are un buget alocat pentru această investiție prin PNRR de 4.538.000 euro (fără TVA).

Până la sfârșitul trimestrului I din 2026 se preconizează că în evidențele ANOFM vor fi înregistrați peste 100.000 de oameni care muncesc.

Le mulțumesc tuturor colegilor care au votat această lege și tuturor colegilor din minister care au contribuit la realizarea acestui proiect major pentru România.’’

Comunicat de presă PNL

Distribuie acest articol Oficial Media
Share