Luni, 11 aprilie 2022, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (PLX 178/05.05.2021), având ca inițiator unic pe deputatul liberal Cristian Buican.
Legea care a avut ca bază DIRECTIVA (UE) 2019/633 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, vine în sprijinul mediului de afaceri autohton, a fermierilor și a IMM-urilor românești cu activitatea în domeniul agricol și alimentar.
Această Lege este prima reglementare de pe piaţa românească a raporturilor dintre furnizorii de bunuri agricole şi alimentare şi cumpărătorii comercianţi ai acestora. Existenţa pe piaţă a unor practici anticoncurenţiale şi inechitabile faţă de producători, folosirea neloială în anumite ocazii a forţei de negociere mult mai mare a lanţurilor de retail au generat, nu doar nemulţumire în rândul producătorilor şi al consumatorilor direcţi, ci şi distorsiuni în lanţul de producţie, comercializare, consum.
Conform prevederilor acestei Legi, practicile neloiale precum modificarea în mod unilateral de către cumpărator a unor clauze contractuale pentru produsele agricole și/sau alimentare care se referă la frecvența, metoda, locul, calendarul sau volumul furnizării produselor, întârzierea termenelor de plată asumate, returnarea furnizorului produselor agricole și alimentare nevândute, impunerea unor taxe pentru listarea și expunerea produselor, retragerea produselor de la raft ca mijloc de presiune în timpul negocierilor, vor fi aspru sancționate prin amenzi usturătoare.
”Promulgarea acestei Legi reprezintă ultimul pas al procesului legislativ privind adoptarea unui act normativ. De astăzi înainte, producătorul român va avea parte de un tratament corect și echitabil în negocierile privind vânzarea produselor sale și sunt mândru că am reușit să promovez o astfel de Lege care vine în sprijinul producătorilor români din domeniul agricol și alimentar. Este o Lege mult așteptată de majoritatea fermierilor din România și sunt convins că în cel mai scurt timp se vor vedea efectele benefice ale acesteia și în rândul consumatorilor” a declarat președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Dâmbovița conduce clasamentul județelor după valoarea marilor investiții publice aflate în licitație
Ne-ați sufocat cu taxe! Pe muncă, pe salariu, pe firmă, pe viață
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață