Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Liste lungi și liste scurte pentru PRO România

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE de teama pierderii fotoliului de senator a fugit cu partid cu tot înspre PRO România, care deja după cum spunea deputatul Adrian PAU, deja pe listele PRO pe unul din locurile fruntașe la Camera Deputaților este înscris un refugiat ALDE,Marian Coandă. Imediat după alegerile din 6 Decembrie se așteaptă și fuziunea ALDE cu PRO România.

Pau este convis că ALDE va prinde pe Timiș un post de senator și două de deputat, dar după cum zicea chiar el, se gândește și la populație: „ Nu vreau să fiu subiectiv, nu vreau să fiu acuzat că vreau să îmi prelungesc mandatul, dar eu cred că sănătatea populației ar trebui să fie cea care primează”.

Așa că primul loc la Camera Deputaților îi aparține lui Adrian PAU, urmat de Marian Coandă, iar la senat, primarul comunei Variaș, Nicolae Birău, este primul pe listă.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share