(imagini din septembrie 2013, Targoviste, Piata Tricolorului)
Pentru un crez lupti o viata intreaga, zi de zi. Pentru aceasta campanie am avut nevoie de o luna si jumatate. Daca am reusit ceva sau nu, despre asta doar faptele pot vorbi. Cat si cum se vor materializa aceste batalii, ramane ca timpul sa ne marturiseasca.
Noi, OFICIAL MEDIA, nu am dat stiri, ci am determinat actiuni.
Noi, OFICIAL MEDIA, nu ne-am declarat impartiali, ci impotriva sistemului totalitar.
Sute de ore de munca, sute de mii de vizualizari, sute de materiale publicistice, mii de cititori, zeci de mii de mesaje.
Scriam acum ceva vreme in mediul online un manifest in care amendam comunismul, manipularea, exploatarea politico-religioasa si in care am declarat limpede ca nu suntem impartiali, ci urmarim nasterea unei Romanii puternice.
Intotdeauna, un grup si/sau un candidat sustinut de noi si de mine in mod constant, indiferent ca a fost vorba despre Parlament, Presedintie sau Primarie, din 2008 si pana azi, AU CASTIGAT!
Le multumesc colaboratorilor OFICIAL MEDIA si tuturor voluntarilor din tara si strainatate, tuturor celor care ne-au sprijinit si o fac in continuare. Ii multumesc Oanei Grigore, cea care a dus o mare parte din greul acestei campanii mediatice.
Ma intorc in timp si imi dau seama ca, implicit, am castigat si o lupta pe care o duceam impreuna cu o mana de oameni, lupta in care semenii mei nu mai credeau in urma cu un an si ceva.
Revenind la campania de inlaturare a partidului-stat, a comunismului, de asemenea, la campania de sustinere a candidatului Klaus Iohannis la alegerile prezidentiale, aseara pentru mine, pentru noi, a fost momentul unei mari izbande.
Restul raman vorbe pe care voi incerca sa le evit. Urmariti o galerie foto care vine sa confirme cele spuse mai sus.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă




























EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)
Aurelian Cotinescu a participat la lansarea primului blindat 4×4 românesc – VLAH