Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Lucian Sandu a anunțat că nu va mai intra în sala de antrenament

Lucian Sandu s-a autosuspendat din funcția de antrenor coordonator al CNOPJ Deva și al lotului de senioare după ce a fost acuzat în mass media de agresare fizică și verbală de către Amalia Puflea.
Sandu și-a anunțat decizia în cadrul Comitetului Executiv al FRG întrunit pe 23.11, cazul său urmând să fie discutat de o comisie complexă de analiză din cadrul FRG.
„Din cauza acuzatiilor apărute azi în spațiul public, am decis ca începând cu data de 1/12/2022 să mă autosuspend din functia detinută în prezent, până în momentul soluționării acestor acuzații. Autosuspendarea mea va intra în vigoare după încheierea Campionatelor Naționale de la Bacău, considerând că am obligația de a asista sportivele pregătite de mine la această ultimă competiție din an. Am luat această decizie nedorind ca situația actuală și prezența mea în sală să afecteze negativ pregătirea gimnastelor în vederea realizării obiectivelor de performanță propuse pentru anul viitor. Îmi rezerv dreptul ca după soluționarea acestor acuzații nefondate, să îi acționez în judecată pe toți cei care mi-au creat prejudicii de imagine, profesionale si materiale în această speță și să-mi reiau activitatea în cadrul acelorași structuri”, a declarat Lucian Sandu.
Până la soluționarea acestei situații, Lucian Sandu a anunțat că nu va mai intra în sala de antrenament.
Gina Groza Gogean este antrenor coordonator interimar.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share