Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Luminația și legătura cu Ziua Pomona

În timp ce în alte ţări se sărbătoreşte la finele acestei luni Halloweenul, românii din Ardeal şi Transilvania sărbătoresc mâine Luminaţia sau Ziua Morţilor. Fiind specific spaţiului catolic, obiceiul a fost preluat şi de ortodocşi în secolul XX. Mormintele din Valea Jiului  și nu numai sunt curăţate, împodobite cu flori, iar  de 1 noiembrie, familiile celor decedaţi aduc la cimitir dulciuri şi aprind lumânări, iar cei înstăriţi, alături de preoţi, rostesc rugăciuni în amintirea lor.

Când vine vorba de sărbatoarea de Halloween, majoritatea persoanelor, din România, au o reținere. Această tradiție vine din America, spun ei. Noi știm să copiem, spun tot aceste persoane.
Ceea ce mulți nu știu,  este că, tradiția de Halloween se sărbătorește cu mult înainte ca America să fie descoperită. Tot acest lucru duce, direct, la contrazicerea acestor persoane.
Dupa cum  bine știm, America a fost descoperită de Cristofor Columb, la 12 octombrie 1492, când atingea pentru prima dată țărmurile Lumii Noi.

Halloween-ul se sărbătorea de către romani (Imperiul Roman) sub numele de Pomona.

Roma invadează Britania, în primul secol după Christos, romanii aducând astfel numeroase festivaluri și obiceiuri din această regiune. Una dintre acestea a fost un festival cunoscut sub numele de Ziua Pomona, numit astfel după zeița romană a fructelor și grădinilor. După sute de ani de stăpânire romană, festivalul celtic Samhain și tradițiile romană de Ziua Pomona s-au amestecat, formând, astfel, o sărbătoare unică în care se celebra toamna. Festivalul Samhain era un festival sărbătorit de către celtici.

În data de 31 octombrie, când toatea câmpurile erau recoltate și depozitate, fiecare foc din casa oamenilor era stins. Atunci începea ritualul lui Samhain. Toată lumea se întâlnea pe o culmile din pădurea de stejari (stejarii fiind considerați copaci sacri). Druzi aprindeau noile focuri, sacrificând animale și bucate. Pe această culme se întâlneau și preoții celților care sărbătoreau împreună cu toată lumea. Toata noaptea, druzii executau dansuri rituale, sărbătorind astfel trecerea de la sezonul soarelui, la sezonul întunericului. Când soarele răsărea, druzii dăruiau o torță aprinsă locuitorilor, aceștia aprinzându-și focurile în case cu ea. Aceste focuri erau menite să încălzească casele și să le ocroteasca de spiritele întunericului. Acest festival se sărbătorea pe o durată de trei zile, în care fiecare locuitor se masca,  folosind costume făcute din piei și oase de animale. Prin acest festival, sărbătoreau în același timp și sfârșitul verii și mulțumeau pentru recolta bogată din timpul anului aducând ofrande zeilor. Creștinii sărbătoreau această tradiție sub numele de Sărbătoarea Tuturor Sfinților sau a Tuturor Sufletelor.

Samhain a continuat să fie sărbătorit în zone ca Scoția, Irlanda sau nordul Franței, datorită faptului ca în aceste locuri Imperiul Roman nu a reușit să pună stăpanire. Oamenii de aici au renunțat la acest obicei abia în Evul Mediu, când s-au convertit la creștinism. Pentru a atrage mai mulți oameni, Biserica Romano-Catolică a decis să înlocuiască Samhain cu Ziua Tuturor Sfinților, oferindu-le astfel un alt prilej de sărbatoare.
Numele Halloween a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea, venind din denumirea scoțiană “All Hallow Even”, adică noaptea de dinainte de Ziua Sfinților.În concluzie, sărbatoarea de Halloween nu provine din America.
După cu știm, sau după cum vom afla pe întregul ciclu al trăirii noastre, multe sărbatori din Europa au migrat în America, unde acei locuitori au știut să le sărbătorească așa cum trebuie, iar pe tărâmul nostru s-au pierdut.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share