Carantină generată de pandemia Covid-19 a redus semnificativ consumul de energie și implicit poluarea pe întreg cuprinsul globului. Ora Pământului este un eveniment ce se suprapune peste trecerea la Ora de vară, venind să atenționeze, dar și să reducă consumul de energie electrică
Oameni din peste 180 de ţări şi teritorii, inclusiv din România, vor stinge simbolic lumina sâmbătă, de la 20.30, timp de o oră. Earth Hour – Ora Pământului este cel mai mare eveniment dedicat mediului din toate timpurile.
Peste 180 de ţări şi teritorii se reunesc şi anul acesta pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii, dar şi pentru a inspira oameni, comunităţi, companii, guverne să acţioneze pentru a stopa declinul.
Evenimentul Ora Pământului (Earth Hour) a fost organizat pentru prima dată de World Wide Fund – Australia în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind brand înregistrat de organizaţia WWF la nivel global. Peste 2,2 milioane de oameni şi 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conştientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câţiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie, potrivit WWF.
Evenimentul Earth Hour este marcat de fiecare dată în ultima sâmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocţiu, astfel încât toate oraşele au parte de întuneric în intervalul 20.30 – 21.30.
Mesajul este acelaşi, peste tot: problemele cauzate de schimbările climatice şi de extraconsum sunt atât de grave, actuale şi complexe, încât este nevoie urgentă de acţiune, la nivel global. Iar vocea comună a miliarde de oameni de pe tot globul ajunge chiar şi la cele mai înalte foruri ale decidenţilor.
Marco Lambertini, directorul general al WWF Internaţional, a declarat: Suntem profund întristaţi de pierderea de vieţi în urma pandemiei COVID-19, iar gândurile noastre se îndreaptă acum către familiile care au pierdut pe cineva drag sau care suferă. În această perioadă de criză trebuie să rămânem uniţi, mai mult ca niciodată, pentru a proteja viitorul nostru şi pe cel al planetei. Este momentul pentru solidaritate, pentru a răspunde creativ provocărilor şi pentru a colabora, motiv pentru care Ora Pământului este marcată prin evenimente digitale pe tot globul”.
2020 ar putea fi ultimul an când trecem la ora de vară
Totodată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se trece de la ora de iarnă la cea de vară, adică ceasurile se vor da înainte cu o oră, ora 3.00 devenind 4.00.
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, deoarece România trece la ora de vară.
Mai exact, în noaptea ce desparte 28 martie de 29 martie 2020, toate ceasurile din România vor fi date cu o oră înainte. Ora 3.00 va deveni ora 4.00.
Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activități umane să se desfășoare cât mai mult posibil pe lumină naturală. În acest fel se economisește energia electrică necesară iluminatului.
Anul trecut, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene. Potrivit acestei propuneri, fiecare stat membru al Uniunii Europene va avea dreptul să decidă până în 2021 dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei
Sursa: Health, Politics, World
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara