Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Maraton de forme și culori incitante la Târgoviște

Să avem curajul de a ne deschide iar la frumos devine un exercițiu complicat, aproape uitat, după doi ani în care ni s–a interzis starea de bucurie, starea de bine.

Dar iată că facem primii pași, încet, cu teama că mâine s-ar putea să dispară acest joc de culori, întâlnirea cu oamenii și mai ales cu arta văzută prin ochii lor. Ca o oglindă în care se împământenise obiceiul de a fi gri, de a fi bleu-medical, o oglindă în care te vedeai însingurat, încarcerat, un viu mecanic, nu pentru că trăiești, ci doar pentru că nu pieri.

Ieri ne-am deschis sufletele și privirile cu doi oameni extraordinari, cu Marius Barb Barbone și Ovidiu Ionescu. O nebunie de culori și de fapte și recunosc ca m-a încercat un extaz ca o vacanță exotică. Pentru doua ore am plecat din lumea asta într-una imaginară, plină de palmieri și orhidee crescute în copaci, ape limpezi și nisipuri de aur unde îndrăgostiții își devorau trupurile cu poftă. Mult roz, care devenea un roșu aprins pe măsură ce intrai mai adânc în carnea lor. Enervantul și misteriosul albastru, greu de cucerit deși erai în stare să iei pânza acasă doar pentru a-ți rescrie viitorul amoros. Barbone te zăpăcește. Are uneori niște culori care te incită, te fac să devii dependent, apoi cu o tușă regală este ca și cum ”jap-jap, micuțule, nu poți atinge asta!”.

Vezi ALBUM FOTO INTEGRAL

Faceți tot posibilul să ajungeți în foaierul de la Independența pentru că vi se va deschide inima din nou la visare,

vi se vor deschide ținte și planuri, că asta face Barbone, îți pune sângele în mișcare, te pune la treabă, la planuri, te determină așa cum spuneam mai sus, să fii viu nu pentru că nu pieri, ci pentru că îți place să trăiești!

În centrul foaierului, Ovidiu Ionescu, parcă intenționat vorbește prin toate rotunjimile, despre atingere, într-o lume dementă în care ni s–a tot spus ”depărtați-vă social”. Ei iată că nu mai poți să nu-i mângâi ceramica, și cred că am fost surprins de papparazzi chiar când pipăiam piciorul doamnei. La Ovidiu lucrurile sunt clare, el creează doar pentru iubire. Dacă la Barbone, după cum spunea profesorul Mihai Șerbănescu, este loc și de război, la ceramica lui Ovidiu Ionescu, nu mai este nici timp nici loc de ceartă sau de întrebări. Aici nu există duplicitate, aici ai de-a face cu alegerea directă ”ce dorești, ce iei acasă”, care este mama, care este iubita, dar de ce nu, care este amanta. O îmbinare între forme, pământuri și ceruri, locul meu, locul tău și al nostru împreună, depinde până unde îți permiți să mergi cu visarea, căci atunci când ceramica lui nu inseamnă trup, inseamnă cuib, ineamnă acasă și liniște.

Mulțumim oamenilor, mulțumim că reînvățăm să fim vii! Mulțumim Marius Barb Barbone și Ovidiu Ionescu!

Pentru cititorii noștri este musai să știe că expoziția este deschisă până la sfârșitul lunii și se cuvine să felicităm managerul Teatrului Tony Bulandra, pe Mihai Constantin Ranin, pentru astfel de porți spre viață, pentru oportunitatea de a elimina existența asta opresivă din ultimii ani.

Am fost norocos să fiu acolo alături de Oana Grigore, ne lipseau astfel de întâlniri și am tot povestit după vernisaj încă o oră. Mesajul de cu o seară înainte al directorului Mc Ranin a fost ca un început al lucrurilor, ca un bagaj de călătorie. L-am văzut pe Mircea Macarie la treabă la fel de implicat, pe doamna Teodora acolo și am vorbit, am schimbat cuvinte despre viață. Unele de care foarte mulți au uitat, cuvinte simple, pipăibile, reale, dar care din păcate pier umbrite de fals. Am vorbit despre valori, despre ce este absolut și concret.

Deci avem planuri, Oana!

@Cristi Iordache