Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Marșul lui Avram Iancu – 200 de ani de la naștere 

Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Primăria Comunei Baia de Criș au organizat ieri  „Marșul lui Iancu”, un eveniment de excepție care a marcat împlinirea a 200 de ani de la nașterea marelui erou transilvănean, Avram Iancu.
 Toți cei care au ales să îi cinstească memoria lui Avram Iancu, au pornit într-un marș, de la Casa-Muzeu „Avram Iancu” din Baia de Criș, spre Complexul de Monumente Țebea.
Cu cocarde în piept și steaguri tricolore, oamenii au ajuns la mormântul Crăișorului Munților.
Aici, în semn de respect și recunoștință, s-a intonat Imnul de Stat și Marșul lui Iancu, urmate de alocuțiuni ale autorităților locale și județene, precum și o evocare istorică susținută de Prof. Dr. Dumitru Preda.
Un regal folcloric a încheiat evenimentul. Artiști consacrați ai județului au interpretat cântece patriotice, pentru a cinsti curajul și dârzenia moților conduși în luptă de Avram Iancu.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share