Și în acest sfârșit de săptămână, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la evenimentele cu public numeros organizate în zona de competență.
Vom fi prezenți la manifestările ce se vor desfășura în județul Timiș, cu prilejul organizării „Zilelor Jimboliene” și „Zilelor Comunei Periam”, în județul Arad, la sărbătoarea „Zilele comunei Șeitin” și în județul Hunedoara, la festivitățile dedicate „Zilelor Municipiului Hunedoara”.
Ne dorim ca activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți și vă asigurăm că atenția noastră se îndreaptă asupra prevenirii și combaterii oricăror potențiale incidente, astfel încât să petreceți zile frumoase, alături de cei dragi. În acest sens, vă recomandăm să fiți vigilenți în locurile aglomerate, respectați regulile stabilite de organizatori și evitați implicarea în situații care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
În cazul în care sunteți martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, solicitați sprijinul forţelor de ordine din zonă sau solicitați echipajele de jandarmi prin Sistemul Unic de Urgenţă „112”;
Vă dorim un weekend cu voie bună, noi avem grijă să petreceți fiecare zi, în siguranță!
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TIMIȘOARA VĂZUT PRIN OCHII PUBLICULUI
În ultima ședință de guvern a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru CEVJ
Continuăm controalele pe balastiere!