În efortul de a stinge focarul de COVID-19 existent în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp Timișoara, conform metodologiei de supraveghere a fost dispusă testarea și retestarea extinsă a personalului din cadrul centrului – fiind astfel testate 160 de persoane. În urma acetei testări extinse au fost identificați încă 3 angajați infectați: 1 tehnician de radiologie, 1 infirmieră și 1 îngrijitor de curățenie.
În consecință, în strânsă colaborare cu conducerea DSP Timiș, conducerea Centrului de Oncologie OncoHelp Timișoara a luat o serie de măsuri ferme și stricte, pentru a se asigura că acest focar va fi stins definitiv. Astfel:
- S-a hotârât închiderea temporară – până miercuri, 05 august 2020 a secțiilor de Oncologie Medicală și de Hematologie, realizându-se reprogramarea pacienților pentru tratamentele oncologice pentru perioada imediat următoare redeschiderii celor două secții;
- Reducerea activității în ambulatoriul de specialitate, acesta funcționând doar pentru strictul necesar;
- Realizarea dezinfecției terminale a celor două secții, atât pentru spitalizare continuă, cât și pentru spitalizare de zi;
- Monitorizarea continuă a stării de sănătate a personalului medical și auxiliar al întregului Centru de Oncologie OncoHelp Timișoara;
- Re-instruirea întregului personal referitor la măsurile de prevenție a infecției cu SARS-COV-2 – atât în mediul spitalicesc, cât și în viața de zi cu zi în comunitate.
În această perioadă Laboratorul de Radioterapie și Secția de Îngrijiri Paliative din cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp Timișoara își vor continua activitatea, focarul existent fiind complet izolat de aceste secții. Cu toate acestea, și aici se vor respecta strict măsurile de prevenție necesare.
Conducerea Asociației OncoHelp Timișoara reprezentată de conf.univ.dr. Șerban NEGRU – Președinte și dr. Valeriu BORUGĂ – Manager, își exprimă regretul pentru situația existentă, dorește să asigure pacienții și familiile acestora că realizează tot ceea ce este posibil pentru stingerea focarului de COVID-19 existent, și solicită înțelegerea lor pentru respectarea tuturor măsurilor impuse – luate pentru siguranța lor și a personalului medical.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Frauda subvențiilor care implică fonduri pentru tineri antreprenori
SAFE cu 16,6 miliarde euro, împrumut pentru România
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia