Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Mesajul senatorului PNL Virgil Guran, vicepreședintele Senatului, la începerea noului an școlar

Începutul de an școlar aduce cu sine emoții și provocări. Le-am trăit copil fiind, le-am trăim alături de copiii noștri și le vom trăi alături de nepoți. Fiecare generație este diferită, iar adaptarea este cuvântul cheie pentru procesul educațional: adaptarea sistemului de învățământ la noile comportamente, la provocările din societate, la cerințele de pe piața muncii.

Nu este o misiune ușoară, dar împreună familie-profesori-autorități putem oferi un viitor mai bun copiilor noștri.

Sistemul educațional a traversat în ultimii ani numeroase provocări: pandemia și învățământul de la distanță, o nouă structură a anului școlar, cu module, proteste și negocieri, care din fericire s-au încheiat cu un acord pentru binele elevilor și stabilitatea în sectorul educațional, iar din acest an avem în vigoare și noile Legi ale Educației.

Noi, liberalii, am ținut foarte mult la reforma educației pentru că ne-am dorit coerență în sistemul educațional, predictibilitate, egalitate de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin, dar și un mediu sigur în care să se dezvolte și programe care să-i pregătească și să le asigure o inserție mai ușoară în piața muncii.

Legile educației aduc schimbări importante, iar acomodarea trebuie să se facă treptat, rezultatele să fie analizate permanent, iar procesul să fie abordat responsabil, cu o comunicare eficientă și o colaborare permanentă cu părinții si specialiștii.

Dragi elevi, părinți și profesori, vă doresc un nou an școlar cu realizări, dorință de cunoaștere, împliniri și succes!

 

Virgil Guran, vicepreședintele Senatului României

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share