„Meseria mea e râsul” – O nouă conferință publică, organizată la UVT, cu Toni Grecu și Ioan T. Morar

Prin proiectele și evenimentele realizate, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă postura de epicentru al generării și promovării de inițiative și proiecte culturale, în perspectiva anului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”, comunitatea academică din UVT susține conferințe, spectacole, dezbateri, lansări de carte și proiecții de film, producții multimedia și programe de artă și creație contemporană, promovate în Timișoara și în plan naţional şi internațional.
În această serie, vă invităm să participați joi, 14 aprilie 2022, începând de la ora 18, în Aula Magna „Ioan Curea” din UVT, la Conferința „Meseria mea e râsul”, în care este invitat binecunoscutul fondator al grupului de umor Divertis, Toni Grecu, alături de scriitorul Ioan T. Morar, un oaspete la fel de cunoscut al conferințelor UVT, într-un dialog moderat de criticul literar și universitarul Mircea Mihăieș.
Umorul de calitate, spectacolele de divertisment cu public și viața artiștilor de comedie, iată câteva dintre primele subiecte pe care invitații le vor lua în considerare pentru a realiza o incursiune interesantă, plină de surprize, dar mai ales veselă, prin istoria recentă a umorului românesc.
Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara: Umorul și bucuria de a râde dau sarea și piperul vieții, iar profesioniștii comediei sunt masterchefi care ne oferă cele mai plăcute momente de divertisment rafinat. Genericul „La UVT, Cultura este Capitală!” acoperă, iată, și arta comediei, pe care o vom regăsi prin două personalități binecunoscute, Toni Grecu și Ioan T. Morar. Este o ocazie de neratat, în care dialogul lor, moderat de scriitorul Mircea Mihăieș, va produce valuri de bucurie și bună dispoziție.
Evenimentul este organizat cu prezență fizică, în Aula Magna UVT, și va fi prezentat inclusiv prin streaming LIVE pe pagina de Facebook UVT. Vă așteptăm!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share