Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită la deschiderea expoziției omagiale „MICHAELA NICA CRĂCIUN – MICĂ RETROSPECTIVĂ”, care va avea loc vineri, 17 ianuarie 2025, ora 16:30, la etajul la Muzeul de Artă din Târgoviște.
Sunt prezentate publicului lucrări cu tematică variată, între care predomină peisajul, realizate în diferite momente ale creației Michaelei Nica Crăciun (1934 – 2023); lucrările de început trădează influențe ale maeștrilor profesori ori ale anilor ‘60 – ‘70, însă un stil propriu se cristalizează spre sfârșitul anilor ’80, cu un limbaj plastic caracteristic manierei sale de lucru – în ulei ori pastel.
În această mică expoziție retrospectivă sunt prezentate, prin ochii artistei, familia, prietenii acesteia și pictorița însăși (prin prezența câtorva autoportrete realizate încă din facultate, până la vârsta senectuții).

Cele câteva lucrări expuse reprezintă viziunile sale asupra nudului (temă preferată, recurentă, aici mai puțin reprezentată), dansului, naturilor cu flori și obiecte de mobilier, interioare și, în special, asupra peisajului. În peisajele sale – fie citadine, cu străzi din orașe, case, parcuri ori grădini, fie colinare – se simte spiritul de fin observator, trăirile și emoțiile în ton cu natura, vesele și primăvăratice, calde și estivale, ruginii melancolice și tomnatice, calme, în nuanțe de gri reci, iernatice.
Este important să amintim seria de lucrări în care colinele vărgate, precum covoarele tradiționale românești, sunt transformate, metamorfozate, îmbinând peisajul cu formele anatomiei feminine, în lumină puternică ori ternă, prin mijloace plastice variate.
Expoziția ilustrează, prin simplitatea liniei, finețea contrastelor cromatice sau, dimpotrivă, puterea contrastelor și sintetizarea formelor, o creație în care transformările, căutările expresive și evoluția stilului sunt ușor de observat.
Cuvintele nu pot exprima frumusețea, starea de spirit ori trăirea transpusă acestor lucrări de către artista Michaela Nica Crăciun, de aceea vă așteptăm la Muzeul de Artă din Târgoviște (Calea Domnească, nr. 185) pentru a vă delecta simțurile pentru câteva clipe și pentru a descoperi o artistă mai puțin cunoscută, în perioada 17 ianuarie – 15 aprilie 2025.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
Municipiul Moreni si alte localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Ministerul Mediului știe problema dar nu ia nicio măsură
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
Tratament natural pentru cancer dezvoltat de un geniu al medicinei Dr. Max Gerson
Leacurile călugăriței Hildegard von Bingen. Cum a vindecat în mod miraculos o tumoare la gât
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Guvernul Bolojan renegociază contractele cu OMV Petrom, scrie deputatul Aurelian Cotinescu
Portalul 12.12.2025: Cum ar putea transforma fiecare semn zodiacal
Cum va fi vremea de Crăciun în România