Michele Modesto Casarin: ”Commedia dell arte trebuie să vină din suflet”

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște vă invită în această seară la Premiera spectacolului „Vănătoarea sălbatică”, o adaptare după piesa „Titus Andronicus” de William Shakespeare. Producția este regizată de Michele Modesto Casarin, actor și regizor italian specializat pe stilul de joc commedia dell`arte și director artistic al Companiei de Teatru Pantakin din Veneția.

Michele Modesto Casarin alături de asistenta de regie, Silvia De Bastiani se află în Târgoviște de cinci săptâmâni pentru a pune în scenă spectacolul ”Vânătoarea sălbatică”. Castingul și workshopul pregătitor pentru această reprezentație au avut loc la începutul anului, în ianuarie. Înainte de repetiția generală, am stat de vorbă cu Michele și Silvia despre perioada petrecută în teatrul târgoviștean și despre lumea fascinanantă și plină de simboluri a măștilor, pe care cei doi artiști au dus-o din Italia, dar trecută prin ”marca” Michele Modesto Casarin, într-o formă adaptată timpurilor pe care le trăim.

Oficial Media: Cum a fost munca și timpul petrecut în Teatrul Tony Bulandra?

Michele Modesto Casarin: Ne aflăm în Târgoviște de cinci săptămâni. Teatrul Tony Bulandra este un teatru mic, dar foarte activ după cum se vede și cu spectacole foarte interesante și diverse iar asta mi-a stârnit curiozitatea. Am lucrat mult timp în România, în special în București. Și în ambele locuri au fost anumite probleme tehnice și diferite, cum ar fi timpul de lucru, relația dintre echipa tehnică și actori, conducerea teatrului. Și acest lucru este dificil pentru mine, deoarece nu am mult timp la dispoziție. În primul rând vin să montez un spectacol. Timpul meu nu e același cu cel al teatrului, pentru că eu am un ritm mult mai energic și rapid. Aici totul funcționează foarte lent și birocratic. Eu nu am timp pentru birocrație, eu trebuie să fiu pe scenă să lucrez.

Oficial Media: Da, însă nu tu ai făcut castingul și ai ales actorii?

MMC: Da, este adevărat. Însă este foarte diferit ce se întâmplă la un casting sau la un workshop și munca pentru un spectacol. Timpii de lucru sunt diferiți, exigența regizorului este alta. La casting ai doar un timp puțin pentru a cunoaște actorul. Ai cinci zile la dispoziție să faci un casting și este puțin. Pot doar intui, nu pot să cunosc în întregime cum este actorul. Faptul că vorbim limbi diferite vine cu o problemă în plus. În cinci zile de casting trebuie să înțeleg ce propune actorul, potențialul lui și cum el întelege limba și mai ales procesul întregului proiect. În alegerea actorilor este mereu un pariu. Actorii sunt la fel peste tot în lume. Sunt actori foarte experimentați și alții mai puțin.

OM: Ai trăit la casting experiența în care ai ales un actor crezând că este cel mai bun și la scenă să fii dezamagit de munca sa?

MC: Tot timpul mi se întâmplă asta! (râde) Și apoi mă întreb oare de ce am ales așa la casting?! Glumesc. Nu este așa. Actorii sunt oameni foarte sensibili, unii dintre ei reacționează foarte bine când lucrează sub presiune, pe când alții se blochează. Iar problema este la regizor care trebuie să găsească pentru fiecare cel mai bun mijloc de exprimare. Ca să faci asta, ai nevoie de timp. Aici nu am avut foarte mult timp.

OM: Care este scopul tău cu acest proiect?

MMC: În primul rând vreau să duc mai departe munca mea din Italia de studiu de cercetare în lucrul cu măștile, și să încerc să o dezvolt. În Italia există niste stereotipuri legate de folosirea măștii în teatru. Foarte mulți profesori de la Universitate spun ca eu nu fac commedia dell arte, dar eu sunt fericit pentru acest lucru, pentru că nu văd în commedia dell arte un tipar, ea este ceva ce vine din suflet. Ar fi ca și cum ai închide lumea întreagă într-un dulap. Este mult prea mare și nu are loc. Ceea ce facem nu este neapărat commedia dell arte, este teatru cu mască. Pentru că în Italia dacă spun ”commedia dell arte”, imediat ar trebui să apară și elementele de bufonerie, Arlechino, Pantalone…și nu sunt de acord. Aceste personaje există în teatrul cu măștile, dar sunt oarecum depășite. Iar eu vreau să mă adresez tinerilor care folosesc tehnologie de ultimă generație, care ascultă muzică și au un ritm nebun de viață. Nu pot să-i aduc la teatru și să le prezint niște personaje de acum câteva sute de ani, pentru că nu vor găsi nimic interesant în asta. Masca nu ține cont de naționalitate, masca aparține culturii universale. Este ceva antic. Și tu ca om trebuie să știi care îți sunt rădăcinile. Dacă nu știi, nu ești un om. Trebuie să aflăm de unde venim, însă pentru cei tineri, ai nevoie de un limbaj pe care să-l înțeleagă. Pentru că un tânar de 18 ani nu va veni la teatru, încerc să-l fascinez și să mă apropii de lumea lui.

OM: Când vorbim de artă, nu vorbim de obiecte care ies din fabrică. Este important să-i dai voie creației să crească, să se dezvolte.

MMC: Teatrul cu măștile este unul foarte creativ, folosește coduri. Nu se vede toată munca din spate. Corpul vorbește pentru noi. Cuvintele sunt mai puțin interesante dar corpul va transmite întotdeauna tot ceea ce simte. Masca ne ajută să scoatem demonii, fricile în afara noastră. Lucrul cu mască, pentru mine, aduce în evidență problemele majore ale lumii, violența sexuală, drogurile, cele pe care le vedem în fiecare zi în mass-media. Prin faptul că aduc masca pe scenă se produce un proces de exorcizare. În antichitate, oamenii foloseau masca pentru a vorbi cu cei decedați, ea are rol de a trece în altă dimensiune. Sigur, aș vrea ca publicul să se distreze, dar trebuie să existe un echilibru între dramă și comedie. Așa cum este și în viață. Încerc să pun în scenă fricile oamenilor. Faptul că îmi văd o frică acolo pe scenă mă face să ma gândesc (ca și spectator) că eu nu sunt așa, sau că nu vreau să fiu așa. Commedia dell arte este ca un ritual sacru religios, doar că se întâmplă pe scenă și este teatral. La catolici de exemplu, li se dă printr-o împărtășanie simbolică trupul lui Hristos care a murit pentru a le fi iertate păcatele. La fel și pe scenă, altcineva a murit pentru tine sau a făcut o violență pe scenă pentru ca tu să fii mai bun. Oamenii vină să vadă tot răul pe scenă și apoi să spună că nu-și doresc asta și în viețile lor.

OM: Este commedia dell arte o exprimare mult mai dreaptă decât alte forme de teatru? Și aici mă refer la faptul că oamenii ascund lucruri, poartă dureri în suflet, au emotii de ură, de mânie..

MMC: Toate formele de teatru fac acest lucru. Chiar și teatrul rusesc. Commedia dell arte face diferența prin faptul că folosește înstrumente vechi, așa cum este masca, cea care te poartă în altă dimensiune. Măștile nu sunt oameni, de obicei reprezintă personaje ale răului și asta ne ajutăm să nu ne identificăm direct cu actorul, căruia îi vedem fața de exemplu. Înțeleg astfel, că eu nu sunt acel rău pe care îl reprezintă masca.

OM: Ai gândit acest proiect să rămână în Teatrul Tony Bulandra sau ai și alte năzuințe spre festivaluri?

MMC: Sigur, proiectul prevede ca spectacolul să rămână al teatrului, ce se va întâmpla după este doar ce va decide conducerea. Evident îmi doresc ca acest tip de spectacol să meargă la festivaluri în țară, sau chiar în străinătate. Din pacate acest gen de teatru nu prea este vizibil în România. Toți vorbesc despre commedia dell arte, dar foarte puțini și pun în scenă. În facultate se studiază, însă este foarte greu să pui în scenă commedia dell arte. Dar sper ca acest spectacol să fie unul norocos. Mai întâi să placă direcțiunii și apoi să meargă mai departe.

OM: Noi am stat la repetiții și spunem că va fi un spectacol de succes care va râmâne mult timp de acum înainte pe scenă.

MMC: Nu vrem să ne pronunțăm înainte de premieră. Noi italienii suntem foarte superstițioși.
Munca de regizor este o muncă ingrată, pentru că sunt nevoit să plec exact atunci când de fapt trebuie să lucrez și mai mult, adică dupa Premiera unui spectacol.

OM: Ce părere ai despre proiectele care rămân în urma oricărui regizor și ele suferă de la o reprezentație la alta tot felul de modificări, astfel încât va mai rămâne doar jumătate din ceea ce regizorul a creat inițial.

MMC: Asta se întâmplă întotdeauna! Am fost la spectacole de-ale mele și nu le-am mai recunoscut. Dar actorii nu sunt mașini. Teatrul este ceva care se modifică, se mișcă. Cel mai important lucru este ca actorii să mențină relația cu publicul. Nu este un teatru rusesc să fie fix. Relațiile actor-spectator și învers, sunt de fapt esențiale. Restul poate suferi modificări.

Cristi Iordache & Oana Grigore

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media