Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Miliardarul rus de la Alro și-a vândut acțiunile încă din luna din decembrie

Rușii au părăsit Alro Slatina
Sindicaliștii de la Cartel Alfa Olt susțin că miliardarul rus care deținea pachetul majoritar de la Alro Slatina și-a vândut acțiunile în decembrie anul trecut. Aceștia consideră că partea rusă a avut informații referitoare la declanșarea conflictului militar din Ucraina și la aplicarea sancțiunilor, care s-au suprapus peste criza de pe piața energiei electrice.
Rușii nu mai dețin pachetul majoritar de acțiuni la Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din țară. Tranzacția s-a făcut în luna decembrie anul trecut, ne spun sindicaliștii de la Cartel Alfa Olt.
”Undeva, la începutul lunii decembrie 2021, când a început să scârțâie din cauza creșterii prețurilor la energie electrică, partea rusă și-a vândut activele, pachetul majoritar de acțiuni, printr-un offshore din Cipru. Practic, Alro, în documente, nu mai este rusesc. Sunt trei acționari foarte importanți: frații Paval, Fondul Proprietatea și un Fond de investiții pentru pensii private. Așa că orice eventuale sancțiuni impuse firmelor rusești nu au cum să afecteze Alro Slatina. Eu cred că rușii au știut să se retragă la timp, cred că lucrurile referitoare la conflictul care va izbucni în Ucraina și la sancțiunile care vor urma erau cunoscute, dincolo de faptul că venea criza și nu mai aveau cum să mai lucreze, iar cu fabrica nu puteau să plece în Rusia. Noi, sindicatele, am ieșit în decembrie și am spus că, în condițiile în care statul nu va interveni în reglementarea prețurilor la energie, fabrica se va închide. După declarațiile noastre a scăzut valoarea acțiunilor cu 18%, apoi au fost vândute a doua zi și, la o săptămână, a ieșit și Alro cu un comunicat de presă în care a spus că vor închide cele trei hale”, ne-a declarat Cristel Ioțu, președintele Cartel Alfa Olt.
Peste 300 de muncitori au ieșit în stradă, în luna februarie,  disperați că își vor pierde locurile de muncă, după ce Alro va diminua activitatea de producție cu 60%, din cauza creșterii prețurilor la energie electrică și gaze. Asta înseamnă că jumătate din cei 3.000 de angajați vor rămâne fără serviciu.
Alro Slatina a început protestele la finalul anului trecut. Reprezentanții sindicatelor spun că, deși au cerut sprijinul guvernanților în repetate rânduri, până acum nu au primit niciun răspuns concret. Între timp, închiderea halelor fabricii a început deja. Două hale de producție și-au oprit activitatea, urmând ca aceeași măsură să fie luată și pentru cea dea treia hală.
Alro mai funcționează acum cu doar două hale de producție aluminiu, iar estimările arată că mai poate rezista cam șase luni la actualele prețuri de pe piața energiei. Din cei 2.800 de angajați au plecat deja aproximativ 400 de persoane, prin pensionare și foarte puțini în șomaj tehnic. ”Avem o componentă care produce aluminiul și altă componentă care face profile, cabluri și tablă. Din ce am înțeles, producția de aluminiu va mai putea funcționa cam 6 luni. Din cauza prețurilor la energie producția de aluminiu brut s-a redus cu 60%. Alro producea undeva la 265.000 de tone de aluminiu pe an, iar profiturile erau destul de consistente. Țeava era folosită în agricultură, pentru irigații, cablurile mergeau la distribuitorii de energie electrică, iar tabla era vândută aproape în totalitate către industria aeronautică, pentru că aluminiul produs la Slatina are cel mai mare grad de puritate din lume, de 98%. Inclusiv industria auto este afectată de reducerea producției la Alro, avem fabrici în țară care fac saboți pentru frână, pistoane etc. Plus alte fabrici care depind de Alro, din Tulcea, Galați, Zalău. Noi am mai spus, dacă se va închide Alro,  Slatina se va transforma în Valea Jiului, pentru că 80% din platforma industrială este alimentată de producția de aluminiu”, ne spune președintele cartel Alfa Olt, Cristel Ioțu.
Proiectul termocentralei, deblocat
Consumul de energie al Alro, atunci când funcționau toate cele cinci  hale, era de 10% din consumul de la nivel național. Alro avea de ceva timp un proiect pentru termocentrală pe gaz proprie, care era blocat, pentru că nu se dorea obținerea independenței energetice a combinatului, dar acum au început să se miște lucrurile, susțin sindicaliștii. ”Mai durează însă, pentru că de la autorizație până la construcție și punere în funcțiune este cale lungă. Noi avem o problemă cu ce înseamnă instituțiile statului, care nu lucrează în favoarea cetățeanului, ci în defavoarea cetățeanului. Atât pe combustibili fosili, cât și pe partea de energie electrică, noi avem un potențial uriaș, am putea să asigurăm 100% consumurile interne și să facem și export. În schimb, mai producem 85% curent electric, avem capacități pe care le ținem închise, și am ajuns să importăm energie”, ne-a mai precizat Cristel Ioțu, președintele Cartel Alfa Olt.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share