Orchestra Națională a Franței, considerată unul dintre cele mai bune ansambluri ale lumii și al cărei director artistic este Cristian Măcelaru, susține, la Timișoara, două concerte extraordinare. Acestea au loc în 31 mai și 1 iunie, în Sala Capitol, de la ora 19. Alături de cei 88 de artiști ai orchestrei, pe scenă vor urca pianistul francez David Fray și violonista Sarah Nemțanu.
Programul concertului de miercuri, 31 mai, st: Z. Kodaly – Dansuri din Galánta, R. Schumann – Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 54, G. Bizet – Suita Arleziana nr. 2. În 1 iunie veți putea audia C. Debussy – Jeux, poem dansant pentru orchestră, C. Saint-Saens – Rondo Capriccioso și Havaneza pentru vioară și orchestră, op. 83, M. Ravel – Daphnis și Chloé, suitele nr. 1 și 2.
Concertul din 1 iunie va fi redat integral prin live stream de medici.tv, cel mai important canal de muzică clasică din lume
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
CEDO: România trebuie să recunoască și să proteje familiile formate din persoane de același sex. Președintele CNCD: „Cred că România va apela la legea parteneriatului civil” | VIDEO
Ce mai poti citi
5 aspecte esențiale pe care trebuie să le iei în considerare atunci când cauți servicii de contabilitate
”Este nevoie să avem un sistem de transport inteligent în domeniul rutier!”
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița – Lucrări de igienizare la bazine în comunele Răscăeți și Mătăsaru