Soluția de reproiectare a DJ 691, tronsonul 1, aferent comunei Dumbrăvița, propusă de UAT Județul Timiș, se încadrează în prevederile contractului de finanțare și este avizată de ADR Vest
Urmare a întâlnirilor și discuțiilor cu partenerii implicați în proiectul „Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului Km. 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (Km. 12 + 975)”, finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a avizat soluția pentru extinderea drumului județean la patru benzi de circulație, câte două benzi pe fiecare sens, și menținerea liniei de troleibuz existentă, propusă de UAT Județul Timiș, în calitate de lider de parteneriat, în condițiile implementării acesteia cu respectarea normelor de proiectare și a legislației în vigoare.
Soluția de reproiectare aferentă tronsonului 1 al DJ 691, respectiv cel cuprins între km 2+725 și km 5+800, pe teritoriul comunei Dumbrăvița, se încadrează în prevederile contractului de finanțare.
Având în vedere importanța proiectului pentru comunitățile pe care le deservește, ADR Vest a organizat și mediat mai multe întâlniri tehnice și de decizie cu beneficiarul proiectului și cu partenerii implicați, astfel încât să poată fi identificate cele mai bune soluții pentru depășirea cu succes a impedimentelor și a dificultăților apărute pe parcursul implementării proiectului. ADR Vest asigură în continuare tot suportul tehnic necesar pentru continuarea investiției.
Precizăm faptul că proiectul trebuie implementat de câtre beneficiar conform contractului și termenelor impuse prin POR 2014-2020, până la sfârșitul anului 2023, data finală până la care se vor putea realiza plăți din fonduri europene în cadrul programului.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan