Sezonul de vară și vacanța sunt pe cale să devină mult mai interesante! Muzeul Național de Artă Timișoara va introduce „Muzeul Serilor de Vară” – o inițiativă ce prevede schimbarea programului de vizitare pe perioada sezonului estival. Începând cu 04 mai 2022, Palatul Baroc poate fi vizitat, de miercuri până duminică, în intervalul orar 13:00-21:00, oferind astfel publicului ocazia de a vizita expoziţiile permanente şi temporare ale muzeului şi după lăsarea serii.
„Muzeul Serilor de Vară” permite vizitatorilor să experimenteze universul muzeal în timpul liber, oferind programul perfect pentru cei care doresc să exploreze colecțiile muzeului la ceas de amurg, după programul de lucru, în perioada vacanței sau la finalul unei zile toride.
Pentru MNArT, vizitatorul și experiența sa de explorare și cunoaștere a patrimoniului cultural sunt elementele primordiale ale strategiei și rolului muzeului ca vector cultural important al comunității din care face parte.
Muzeul, prin adoptarea programului de vară, beneficiind de amplasarea sa în Piața Unirii, epicentrul cultural al orașului, încurajează apropierea dintre expozițiile, evenimentele găzduite și public. Astfel, interacțiunea socială din centrul orașului poate să fie frumos și constructiv continuată de interacțiunea culturală, prin cunoașterea unei lumi fascinante, conturate de capodoperele Palatului Baroc. Prin această inițiativă unică pentru orașul nostru, dar practicată și de alte muzee de renume din străinătate, ne dorim ca murmurul seriilor de vară din Piața Unirii să cuprindă și Muzeul Național de Artă Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
SAFE cu 16,6 miliarde euro, împrumut pentru România
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia
Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26 a început la Cincu