Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

NATO trebuie să menţină dialogul “cu vecina noastră Rusia”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia şi Belarus să nu mai ameninţe aliaţii organizaţiei nord-atlantice.

Dl Stoltenberg a vorbit și despre domeniile  cheie de decizie,  pentru summit, în cadrul agendei NATO 2030. Aceasta include consolidarea NATO ca forum pentru consultări politice; consolidarea apărării colective prin disponibilitate sporită, capacități modernizate și mai multe investiții; și dezvoltarea de obiective de rezistență la nivelul întregii Alianțe pentru a face societățile mai puțin vulnerabile la atac și constrângere.

 

”Suntem desigur pregătiţi, în caz de urgenţă, să protejăm şi apărăm orice aliat împotriva oricărui tip de ameninţare venită din partea Minskului şi Moscovei”, a declarat Stoltenberg pentru publicaţia germană Welt am Sonntag. “Suntem vigilenţi şi urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Belarus”, a adăugat secretarul general al NATO, apreciind că Belarusul devine “tot mai dependent” de Rusia.

Stoltenberg a afirmat că NATO este serios îngrijorat de cooperarea mai strânsă dintre Moscova şi Minsk din ultimele luni. “Am învăţat din trecut că Rusia a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, a spus el, care a amintit că “NATO este o alianţă defensivă”.

NATO a adoptat o abordare cu două componente faţă de Rusia, care constă din descurajare şi dialog, a explicat Stoltenberg, adăugând: ne ţinem de această abordare. NATO trebuie să menţină dialogul “cu vecina noastră Rusia” despre controlul armamentelor şi provocările politice, îndeosebi în perioade dificile, a spus secretarul general al NATO. “Dacă nu vorbim unii cu alţii, nu ne putem nici soluţiona disputele şi nici îmbunătăţi înţelegerea reciprocă”, a conchis secretarul general Jens Stoltenberg.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share