După ședința pe care a avut-o cu membrii CSAT, președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a condamnat încă odată agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei. Acesta a reiterat în intervenția sa, că în ultima perioadă s-au făcut nenumărate demersuri pentru a detensiona tensiunea de la granițele țării vecine și a subliniat că singura soluție pentru a depăși cu bine această grava criză este cea diplomatică.

”Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor în detrimentul vieților cetățenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, și întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil. România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți omenești. În ultimele săptămâni, Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană și întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomația să prevaleze. România a fost puternic implicată în adoptarea tuturor deciziilor la nivel aliat și european și a pledat întotdeauna pentru continuarea dialogului în vederea detensionării situației de la granițele Ucrainei. Niciodată nu este însă prea târziu ca vocea rațiunii să învingă. Singura soluție de a depăși cu bine această gravă criză este cea diplomatică” a spus președintele Klaus Iohannis.
Acesta a făcut și un apel către români, de a-și păstra calmul, subliniind că țara noastră nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina. În ședința CSAT s-au analizat și toate scenariile posibile și s-au luat măsurile pentru a răspunde situației de criză, inclusiv pentru a oferi asistență umanitară dacă situația o va cere.
Sute de oameni din zona Cernăuți, au trecut în această dimineață frontiera la Siret.


”Știu că sunteți îngrijorați de conflictul care are loc nu departe de granițele țării noastre, dar vă asigur: niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale! România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni. România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina! Vă asigur că voi lua absolut toate măsurile care se impun, împreună cu Guvernul, Parlamentul și aliații noștri internaționali, pentru ca securitatea și siguranța cetățenilor români să nu fie sub nicio formă afectate. Suntem în permanentă legătură cu partenerii noștri din NATO, din UE și SUA și rămânem neclintiți, împreună, în fața unui agresor care amenință, prin acțiunile sale, pacea întregii planete! Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizioniști ai istoriei trebuie să știe că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult. Noi, națiunile democratice, nu facem niciun pas înapoi pentru a ne proteja valorile și tot ce am construit până acum” a conchis președintele României.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice