Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

“Noi, Poporul/We the People”

Expoziţia fotografică itinerantă “Noi, Poporul/We the People”, care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, va fi vernisată astăzi  de la ora 18,00, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova.

Expoziţia, care se axează pe tema “Noi, Poporul”/”We the People”, faimosul preambul al Constituţiei Statelor Unite, se doreşte un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american.
“Această colecţie de interacţiuni între cele două naţiuni ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite şi România este accesibil tuturor. Este o expoziţie care surprinde pe larg interacţiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut şi din prezent, şi oferă posibilitatea de a experimenta prietenia şi colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod”, precizează organizatorii. Evenimentul de lansare va include vizionarea expoziţiei în Piaţa Mihai Viteazul, urmată de deschiderea oficială, care va avea loc la Muzeul de Artă din Craiova, începând cu ora 19,00.
Vor susţine discursuri consilierul pentru Presă şi Cultură al Ambasadei SUA, Timothy Gerhardson, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Dorin-Cosmin Vasile, prefectul Judeţului Dolj, Dan Diaconu, ministrul consilier – Unitatea Arhive Diplomatice a MAE, Doru Gheorghe Liciu, directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, şi managerul de proiect de la Universitatea din Craiova, profesorul Leonardo Geo Mănescu.

Expoziţia fotografică va putea fi văzută la Craiova, dar şi în alte oraşe, până în aprilie 2023.

* Craiova: 17 august – 19 septembrie;

* Timişoara: 23 septembrie – 24 octombrie;

* Cluj-Napoca: 28 octombrie – 5 decembrie;

* Sibiu: 9 decembrie 2022 – 9 ianuarie 2023;

* Iaşi: 13 ianuarie – 13 februarie 2023;

* Constanţa: 17 februarie – 20 martie 2023;

* Bucureşti: 24 martie – 24 aprilie 2023.

Evenimentul este organizat de Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share