Nu datorați nimic nimănui- Povara vinovăției

Când ne hotărâm să ne despărțim de familia sau de patrimoniul nostru cultural, probabil neascultând planul prescris de părinți, plecând departe de membrii familiei care continuă să învinuiască și să manipuleaze sau mergând împotriva dogmei societății, suntem făcuți – în mod explicit sau implicit – să credem că facem ceva care este nejustificat, lipsit de respect, sau chiar imoral.

Având judecăți internalizate din diferite surse, unii dintre noi poartă vina toxică tot timpul până la vârsta adultă.

Poate apărea ca autocriticism puternic, anxietate cronică, stima de sine scăzută și sentimentul consistent că am făcut ceva greșit.

Putem chiar să ne retragem din succesul carierei și din relațiile iubitoare, pentru că simțim că nu le merităm.

Aruncarea poverii vinovăției este una din cele mai provocatoare sarcini pe calea noastră, dar este esențial să ne eliberăm de trecut și să evoluăm în adevăratul nostru sine.

Să experimentăm un exercițiu contemplativ.

Poate că am putea renunța la ideea că există o singură entitate omnipotentă, superioară dincolo de cosmos, care a creat și controlează universul și a analizat cum, ca orice altceva, noi suntem o parte a naturii.

Imaginați-vă răsadurile minuscule ce ați fost, că nu au venit din corpurile fizice ale tatălui sau mamei voastre biologice, ci din natura însăși.

Suntem o parte din cele zece mii de lucruri – o expresie Chinezească ce înseamnă mulțimea nedefinită a tuturor formelor și ființelor în care se manifestă existența.

Ca orice animal din sălbăticie sau orice floare într-o pădure, noi suntem parte a unui proces organic numit viață.

Acum, gândiți-vă cum funcționează natura: produce, dar nu posedă.

Nutrienții din sol, soare, precipitații sunt eliberați liber, fără a fi nevoie de nimic în schimb.

Sursa voastră adevărată nu are idei preconcepute care să dicteze ce ar trebui să faceți, pe cine ar trebui să ascultați sau unde ar trebui să trăiți. Vă iubește și vă respectă necondiționat și vă este permis să trăiți natural și spontan.

Natura nu ar vrea ca un stejar să devină un pin sau un trandafir să fie floarea-soarelui.

Prin urmare, indiferent de calea pe care o alegeți, oricum acționați, sunteți la fel de glorios și de valoros ca și fiul și fiica vecinului vostru.

Naturii nu îi pasă de cât de mulți bani faceți, de cât de repede sau de lent creșteți sau de cât de multe bunuri materiale posedați.

Vă onorează fiecare parte din calea voastră și dorește să vă extindeți în cea mai completă și mai autentică versiune a voastră.

Mama Pământ știe că sunteți total nevinovați, că nu datorați nimănui nimic și că existența voastră nu necesită nici o justificare.

În liniște, contemplați cele de mai sus și vedeți dacă ați putea lăsa încet și ușor o parte din trapele condiționării culturale sau a vinovăției internalizate.

Să observăm și următoarea poezie a lui Kahlil Gibran. Văzută ca sfat către părinți; el împărtășește perspective profunde în natura relației părinte-copil:

Copiii voștri nu sunt copiii voștri.
Ei sunt fiii și fiicele dorinței vieții pentru sine.
Ei vin prin voi, dar nu de la voi,
Și deși sunt cu voi, ei nu vă aparțin.

Le puteți da iubirea voastră, dar nu gândurile voastre,
Căci ei au propriile lor gânduri.
Le dați locuință trupurilor lor, dar nu sufletelor lor,
Căci sufletele lor locuiesc în casa de mâine,
pe care nu o puteți vizita, nici măcar în visele voastre.
Vă puteți strădui să fiți ca ei,
dar nu căutați să îi faceți ca pe voi.
Căci viața nu se întoarce înapoi, nici nu întârzie în ieri.

Voi sunteți arcurile din care copiii voștri
ca săgeți de viață sunt trimiși mai departe.
Arcașul vede semnul pe calea infinitului,
și vă îndoaie cu puterea Lui
pentru că săgețile Lui pot zbura repede și departe.
Lăsați ca îndoirea în mîna arcașului să fie pentru bucurie;
Fiindcă, așa cum El iubește săgeata care zboară,
așa iubește și arcul care este stabil.

Imi Lo
http://www.rebellesociety.com, inaloveworld.wordpress.com

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media