În intrvenția sa de ieri, europarlamentarul umanist Maria Grapini cere prim-ministrului Cehiei, Petr Fiala, care deține președinția UE, să pună capăt nedreptății privind ținerea României în afara spațiului Schengen!
După ce a evocat în intervenția sa, că România a fost alături de Cehia în 1968, când Rusia a invadat-o, opunându-se acestei acțiuni, europarlamentarul român a vorbit și de soluțiile rezonabile, care au fost prezentate de premierul ceh, despre piața internă, care este fragmentată, iar problema aceasta a fost ridicată de Maria Grapini, în calitate de vicepreședinte, la cele 16 președenții care s-au succedat până în prezent.
“Nu putem să avem două Europe și anume Spațiul Schengen și Spațiul non-Schengen! Nu putem să avem cetățeni de mâna a doua și vă rog, dle prim ministru să nu mă decepționați ca președinția franceză, căreia i-am cerut acest lucru, pentru că, da, țara mea, România, îndeplinește condițiile tehnice de aderare din 2011. Acest Parlament a votat, de mai multe ori, intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Vă cer, așadar, domnule premier, completați-vă prioritățile și cu Uniunea Pieței Interne, fără a mai avea două piețe interne și anume Schengen și non-Schengen. Dumneavoastră, președinția cehă, sunteți a 17-a și sper să rezolvați această problemă. Vă repet: nu putem să avem două Europe și anume Spațiul Schengen și Spațiul non-Schengen!”, a cerut europarlamentarul umanist.
“În ceea ce privește România, Bulgaria și Croația, ținem legătura cu aceste guverne și intenționăm să extindem Spațiul Schengen. libera circulație a oamenilor, este ceva ce noi luăm în serios și sper că vom face progrese și în acest domeniu!”, i-a răspuns europarlamentarului român, premierul ceh.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?