Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Nu știm ce înseamnă să fim Femei

Nu știm ce înseamnă să fim Femei. Nu avem conceptul și nici nu ne simțim așa.
Suntem fetițe și apoi devenim mame. Sărim cel mai important pas către noi, acea călătorie interioară de vindecare a fetiței și de maturizare, asumare și trăire a Adultei.
Nu știm, pentru că n-am văzut asta nicăieri. Mamele și bunicile noastre au devenit mame prea devreme, prea necoapte (nu ține de vârstă)… s-au simțit copleșite, neputincioase, speriate și apoi s-au pierdut pe ele în rolul de mamă, uitând cine sunt. Neștiind cine sunt.
Mamele se identifică deseori cu acest rol, ajung apoi într-un punct în care realizeaza că habar nu au cine sunt, ce au nevoie, de ce au venit pe Pământ și ce le spune sufletul.
Trecem de la fetița care are nevoie de un tată – de validare și atenție -, la Mamă și pierdem Femeia undeva, între aceste roluri.
De aceea este important să nu te grăbești să fii mamă, să îți acorzi timp ca să te descoperi și să te cunoști ca Femeie, ca Adultă asumată, responsabilă, conștientă.
Nu-ți condamna copilul să te salveze din neputință și dependențe… nu-l face responsabil de ceea ce tu nu știi să gestionezi în tine.
Cunoaște-te întâi. Alege-te pe tine întâi.
Cunoaște-ți fetița și rănile ei, îmbrățișeaz-o și ajut-o să se maturizeze, descoperă-ți darurile, încrederea, frumusețea și drepturile, eliberează-te de tiparele vechi ale mamelor și bunicilor, ia-ți puterea înapoi, trezește-ți energia sexuală feminină, fă curat în pântec și-n inimă și abia apoi gândește-te să fii mamă.
Autor: Anca Lavinia Florea
Distribuie acest articol Oficial Media
Share