Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

O minoră plecată voluntar de la domiciliul, din județul Dâmbovița, identificată de polițiști în municipiul Constanța

În noaptea de 20 martie a.c., în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către o femeie, de 49 de ani, cu privire la faptul că fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, din Târgoviște, a plecat de la domiciliu, în jurul orei 17:00, pentru a merge la meditații, și nu a mai revenit.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de la structura de investigații criminale, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, joi, 21 martie a.c., au identificat minora într-un apartament din municipiul Constanța.

Aceasta se afla singură și s-ar fi deplasat cu trenul spre locul unde a fost găsită, apartamentul aparținând unei persoane cunoscute de familia fetei.

Minora nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată familiei.

Totodată, despre situația acesteia au fost informați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share