În cadrul unei vizite de lucru de astăzi, 11 octombrie 2022, în zona de sud a județului – comuna Șelaru, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a putut constata finalizarea cu succes a unei noi investiții derulate în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Este vorba despre drumul vicinal DV121 Fierbinți – limită de județ Argeș, comuna Ștefan cel Mare, în lungime de aproximativ 1,3 km.
Valoarea proiectului „Asfaltare drum vicinal – DV121 Fierbinți – limită județ Argeș” a fost de peste 1.200.000 lei, din care contribuția Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost de 520.000 lei.
Partea carosabilă are lățimea de 5,50 m. Au fost amenajate șanțuri pe o lungime de drum de 2.254 metri și au fost realizate și 6 podețe tubulare. În plus, prin proiect au fost modernizate 5 drumuri laterale.
Datorită lucrărilor realizate pe acest tronson de drum, condițiile de circulație rutieră dintre județul Dâmbovița și județul Argeș vor fi optime, iar timpii de parcurs se vor reduce semnificativ.
Inițiativă a președintelui Corneliu Ștefan, PJDL 2021 – 2024 este implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan: „Iată că o nouă investiție derulată de Consiliul Județean Dâmbovița în parteneriat cu administrația locală a comunei Șelaru a fost finalizată cu succes. Este al doilea an când deschidem axa de finanțare pentru Programul Județean de Dezvoltare Locală. 2021 a fost primul an când am avut solicitări de finanțare. Primăriile din județ au depus proiecte în cadrul acestui program, unic în România, și astfel multe dintre nevoile comunităților dâmbovițene și-au găsit rezolvarea. Sper că toate proiectele care au primit finanțare în cadrul parteneriatului cu CJD vor fi duse la bun sfârșit!”
Reamintim faptul că, în anul 2021, respectiv 2022, au fost aprobate la finanțare 105 obiective de investiții pentru 57 de localități.
Valoarea finanțată de către Consiliul Județean Dâmbovița pentru cele 105 obiective aprobate în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală este de 95.637.780, 21 lei.
Până la această dată, situația se prezintă astfel: 18 investiții au fost finalizate, 33 sunt în curs de execuție, 48 sunt în faza procedurilor de achiziție, iar în cazul a 6 investiții, achiziția a fost finalizată și urmează să înceapă execuția lucrărilor.
Valoarea decontată de Consiliul Județean Dâmbovița este de 13.927.190,97 lei (PJDL 1 și 2).
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan