Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Oaspeții din proiectul NET4EU  vor ajunge în luna noiembrie la Lupeni și mai apoi, la BRUXELLES

Este cât se poate de evident faptul că, trăim într-o lume în care, valorile democratice europene au fost afectate, după cei doi ani,  în care ne-am confruntat cu epidemia de Covid și, mai apoi, declanșarea războiului din Ucraina, ce a generat, acum, la nivel european o criză energetică, de amploare și nu numai.   Cele două războaie mondiale (1914-1918, 1939-1945) au devastat Europa iar acum,  războiul din Ucraina, a adus noi  provocari pe bătrânul continent, care, iată,  după  77 de ani,  se confruntă cu un mare număr de migranți, în special femei și copii, care au găsit adăpost și casă nouă în Uniunea Europeană.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste cinci milioane de oameni au fugit deja din Ucraina,  în alte ţări  europene.

” Narcisismul micilor diferențe”, după cum spunea Sigmund Freud, exaltat de ideologiile ultranaționaliste,  susținute de unii” lideri –grandioși supremi ”  au fost una dintre cauzele principale care au deschis de multe ori,  calea conflictului armat, care iată, și acum zguduie din temelii orânduirea lumii.

Însă, cortegiul de anomalii care însoțește ultranaționalismul (rasismul, xenofobia, intoleranța, antisemitismul etc.) se risipesc  precum ceața,  atunci când indivizii comuni, din națiuni diferite, se întâlnesc pentru a împărtăși împreună valorile care ne unesc: libertatea, demnitatea, aspirația spre fericire sau prosperitatea. La 24 februarie 2022, Rusia a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei. UE  a luat în acest sens,  o serie de măsuri,  ca răspuns la această agresiune militară neprovocată și nejustificată și în sprijinul Ucrainei și al poporului ucrainean, iar Consiliului European din 23 iunie 2022, liderii UE au acordat Ucrainei statutul de țară candidată la UE. În acest context, ei au invitat Comisia Europeană să transmită Consiliului un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Ucrainei.

În siajul acestor tendințe se înscrie și proiectul NET4EU, parte a amplului  program ”Europe for Citizens”, acceptat și promovat cu entuziasm de Primăria Municipiului Lupeni prin vocea și semnătura primarului Lucian Resmeriță.

Câștigarea acestui  proiect a fost posibil prin implicarea CLUBULUI DE PRESĂ VALEA JIULUI, care deține prin reprezentanții săi, calitatea de diseminator de informație europeană, despre instituțiile Uniunii Europene, europarlamentari, etc.

Proiectul NET4EU angrenează comunități din patru state membre ale Uniunii Europene: România, Letonia, Ungaria și Italia. Prima întâlnire de lucru a avut loc în intervalul 8-11 ianuarie 2020, în regiunea Calabria din Italia, unde au fost puse la punct detaliile ambițiosului proiect, la inițiativa EUROKOM.  După doi ani de zile, de restricțiile impuse de pandemia Covid, membrii delegațiilor din cadrul proiectului, s-au reîntâlnit zilele trecute în Ungaria, la Ocsa și Pesta. Delegația lupeneană a fost constituită de consilierul local Sorin Corpadi și de prof. Florin Ghețău, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale nr 3.

Bucuria revederii cu echipa proiectului  a fost una deosebită , cu reprezentanții EUROKOM-  jurnalista Alessandra Tuzza,  președintele Consiliului municipal Locri, avocatul Miki Maio, managerii Nicolo Palermo, Teresa Scalam Andre, cu cei din delegația orașului  Dagda, cu partenerii unguri, etc.

Au fost trei zile pline de activități, de întîlniri cu oficialități locale, tineri, etc. Acum, după ultimele evenimente din ultimii doi ani,  problematica europeană este una mult mai complexă și cu toții suntem interesați să vedem,  cum văd tinerii viitorul lor în Uniunea Europeană. Delegațiile europene din Locri, Dagda și Lupeni au fost angrenate în discuții cu profesorii și tinerii de la Școala Gimnazială Janos Bolyal din Ocsa, apoi s-au întlnit cu primarul localității Karoly Bukodi. Au urmat apoi vizite la cele mai importante obiective istorice din zonă, la Castelul Godollo, o frumoasă mărturie istorică și arhitecturală, cunoscută și ca palatul prințesei Sissi.

La Pesta,  a avut loc întîlnirea  și președintele provinciei Pest, regiunea Budapesta și tot aici, au fost planificate activitățile rămase de făcut, până la încheierea proiectului. Tinerii cu vârsta între 17 și 25 de ani, din fiecare oraș partener, vor fi invitați să participe  și  la un concurs pentru o video- poveste,  în care să prezintă viziunea lor asupra Europei ”UE în viața mea”, iar cel mai bun clip video,  va fi prezentat în cadrul evenimentului final de la Bruxelles, la Parlamentul  European, dar și în cadrul evenimentelor publice legate de proiect. Proiectul dorește să câștige provocări comune: îmbunătățirea la nivel local a dezbaterilor și dialogurilor despre UE și politicile sale pentru viitor; îmbunătățirea la participarea civică,  pentru demararea unui proces de jos în sus pentru construirea UE și pentru apropierea cetățenilor de UE. În timpul întâlnirii prin Skype pentru redactarea acestei propuneri, orașele implicate au identificat în fiecare țară prezența mai multor probleme legate de necunoașterea UE și a instituțiilor sale între cetățeni, care pot fi reluate în următoarele:  dificultăți de implicare a cetățenilor și a tinerilor în dezbaterile publice despre UE;  lipsa unor rețele europene dinamice și funcționale pentru dezbateri despre UE;  difuzie mare a euroscepticismului în rândul cetățenilor ;necunoașterea instrumentelor UE pentru participarea civică; mai multă difuzare prin rețeaua socială a știrilor false despre UE. Cu acest proiect, parteneriatul dorește să îmbunătățească participarea civică prin dezbaterile locale despre UE, finalizate pentru a aduce cetățenii mai aproape de UE. Pentru parteneri, proiectul este o oportunitate de a dobândi competențe, instrumente, de a împărtăși bune practici, învățate făcute fiecăruia pentru a gestiona într-un mod bun provocarea creșterii euroscepticismului în UE și în orașele lor. Proiectul prin activitățile și instrumentele sale urmărește să creeze următorul impact:  aplicarea de metodologii participative pentru implicarea cetățenilor în dezbateri deschise despre viitorul UE;  o mai bună cunoaștere a cetățenilor cu privire la utilizarea instrumentelor pentru o participare directă la viața UE (Inițiativa cetățenilor europeni, e-consultare);  mai multă conștientizare a cetățenilor și a tinerilor cu privire la istoria și rezultatele UE după 50 de ani;  mai multă disponibilitate din partea factorilor de decizie locali pentru a sprijini dezbaterile despre viitorul UE; mai multă capacitate din partea cetățenilor de a individualiza știri false și adevărate despre UE.

Principalele grupuri țintă ale acestui nou proiect sunt:  cetăţeni ai celor patru teritorii şi a peste 150 de oraşe mici, bărbaţi şi femei, în special eurosceptici (500 de persoane); cetățeni din orașele noastre ( focus 18 – 25 cu dificultăți) și studenți, organizații civile; factorii de decizie politică din orașele din cadrul acestei noi rețele; experți în domeniu. Proiectul va implica 1000 de persoane din patru țări diferite. Proiectul va ajunge, de asemenea, direct la aproximativ 2500 de persoane prin diferitele activități (locale și europene). Proiectul va avea, de asemenea, un impact relevant asupra unui număr mare de persoane care s-au implicat indirect în el: în special prin concurs, instrumentele de diseminare, site-ul web, dezbaterile electronice, spațiul de pe rețeaua socială. Dezbaterile europene, dezbaterile locale, comunitatea online și gestionarea spațiului pe rețeaua socială vor implica un număr mare de oameni, asociații, care în viitor au devenit din ce în ce mai mulți, prin difuzarea acestor oportunități de participare civică și implicarea mai multor orașe în rețea. În ceea ce privește rezultatele, inițiatorii proiectlui se așteptă la: partajarea practicilor de participare civică la nivel local și european; creșterea gradului de conștientizare a politicilor UE împotriva neurosceptismului; competență sporită pe instrumentele europene pentru participarea civică; creșterea gradului de conștientizare cu privire la rolul pentru construirea viitorului UE; îmbunătățirea site-ului web.

Următoarea întâlnire  din cadrul proiectulu va avea loc în  luna  octombrie în Letonia, la Dagda, urmând ca în perioada 9-12 noiembrie, a.c. gazda întâlnirii să fie muncipiul Lupeni, iar finalul proiectului se va desfășura la Bruxelles, tot în luna noiembrie.

Oaspeții europeni vor cunoaște locuitorii, istoria și provocările cărora trebuie să le facă față urbea  lupeneană și zona Văii Jiului, în căutarea unei tranziții GREEN- line, ITI,  către un nou mediu socio- economic. Delegațiile străine vor discuta liber cu primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cu reprezentanți  ai comunității locale și județene, cu europarlamentari și reprezentanți guvernamentali,  dar și cu elevi și profesori despre viitorul U.E și membrii comunității.

Însă acest parteneriat este cu atât mai important,  cu cât implică și înfrățirea dintre municipiul Lupeni și localitatea calabreză Locri, într-o perioadă viitoare, dar și cu alte comuntăți europene, cu care municipiul vrea să întărească colaborări și înfrățiri.

”Proiectul NET4EU reprezintă o oportunitate pentru comunitatea lupeneană. Pentru că, în acesta vom angrena mai multe categorii sociale, și mă bucur că se adresează, cu precădere tinerilor, care sunt viitorul Uniunii Europene.  Cele trei comunități, angrenate în proiect, împreună cu coordonatorii italieni ai proiectului au stabilit de comun acord să contribuie la schimbul de idei și provocările comune, la identificarea soluțiilor cu care se confruntă comunitățile noastre.  Totodată, un alt obiectiv care trebuie îndeplinit este ca, cetățenii  să contribuie la participarea democratică,  la dezbaterile și deciziile europene cu ajutorul tuturor mijloacelor de care dispunem. Schimburile și ideile intercomunitare, întâlnirile care vor avea loc și la unitațile de învățământ de pe raza municipiului Lupeni  vor contribui la o mai bune colaborare între noi, ca cetățeni europeni. Oaspeții noștri se vor bucura și de ospitalitatea românească, deoarece de aici, putem genera și alte schimburi în domeniul colaborărilor economice, culturale și sociale”, a subliniat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Pentru că avem o casă comună, în Uniunea Europeană bazată pe solidaritate și pace, pe obiective comune și în care , sunt respectate identitatea și cultura  națională.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share