Ca urmare a apariţiei în presa centrală a unor informaţii privind refuzul angajatorilor de a primi la muncă salariaţi care după perioada de carantină nu prezintă un test negativ la noul coronavirus facem următoarele precizări:
în Anexa 3 a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1513/2020 se stipulează că „pacienţii asimptomatici sau cu simptome uşoare, care nu necesită internare – se pot izola la domiciliu sau la locaţia declarată, în situaţia în care declară că au condiţii de izolare, sau într-o locaţie alternativă ataşată unei unităţi sanitare, ori alte spaţii special desemnate în cazul în care au condiţii de izolare; în cazul izolării la domiciliu sau la locaţia declarată de pacient, medicii de familie vor monitoriza zilnic starea de sănătate. Aceşti pacienţi asimptomatici/simptomatici cu forme uşoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la primul test pozitiv, declaraţi vindecaţi fără al doilea test de control işi pot relua activităţile curente şi profesionale cu păstrarea distanţării şi purtarea măştii acasă şi la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Condiţionarea de către angajator a reluării activităţii de prezentarea unui test negativ la noul coronavirus prezintă în fapt o încălcare a drepturilor respectivilor salariaţi.
” În acelaşi sens s-a pronunţat şi instituţia Avocatul Poporului prin adresa 15788/02.12.2020 transmisă Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. În controalele viitoare ale inspectorilor de muncă se vor verifica şi aceste aspecte, iar în situaţia apariţiei unor asemenea cazuri se vor dispune măsuri de intrare în legalitate.” a ținut să transmită Adrian Florin Bozdog, Inspector şef în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara