Palatul “Ancora” de pe malul Canalului Bega, emblemă a Timişoarei de peste 100 ani

Timişoara are multe obiective vechi şi interesante, poduri, clădiri, statuete, parcuri, multe dintre ele vechi de sute de ani.

Una dintre aceste clădiri care cu siguranţă mulţi dintre timişoreni, în primul rând, şi pe urmă turiştii, ar fi şi Palatul Ancora din cartierul Iosefini, de pe Bulevardul Dragalina, destul de aproape de gara, pe partea dreaptă cum se merge pe linia de tramvai, înainte de a trece podul peste Bega.

Este o veche clădire cu o latură a construcţiei spre Bulevardul Dragalina, iar cealaltă se întinde de-a lungul Canalului Bega, clădirea a fost construită între anii 1901-1902, de către un fost consilier local pe numele lui de Aladar Kudelich,ce la vremea respectivă ocupa funcţia de director al Băncii de Credit Ungar, ce avea o filial în cartierul Elisabetin, ce a fost votat ca şi reprezentant al Iosefiniului în Consiliul Local Timişoara. Clădirea are pe frontispiciu o ancoră.

Ca orice clădire veche e şi normal să aibă şi o legendă. Aici ar fi una cu două variante. Una dintre aceste variante ar fi aceea că palatul a fost construit pe locul unde a existat un vechi restaurant numit “Ancora”, şi avea tot ca emblem o ancoră, mai ales că în apropiere se afla şi portul. Se mai spune că tot acolo ar fi funcţionat şi administraţia portului.

O altă variant ar fi şi rezultatul unei confuzii lingvistice, mai ales că se spune că locul respecti era numit “ La Ogorul Verde”, sau “(Zum Grünen Anger)”, Anger în germană însemnând ogor, în Timişoara fiind pronunţat Anker, ceea ce înseamnă , ancoră. Să fie oare o cunfuzie şi o greşeală de pronunţare? Cert este că ancora pe frontispiciul clădirii există, la parterul clădirii a funcţionat şi un restaurant numit “Ancora” şi a existat şi portul .

Arhitectura clădirii este specifică anului 1900, şi se poate observa destul de clar prin silueta turnurilor medievale gotice, palatul Ancora fiind construit în stilul “Wiener Sezession”.

În apropierea palatului şi de-a lungul canalului Bega se afla o imensă grădină ce a aparţinut lui Anton Szeiller, un cunoscut filantrop timişorean. Una dintre nepoatele acestuia avea să se căsătorească cu Aladar Kudelich, care ocupa funcţia de director al Băncii de Credit Ungar, şi eras consilier local. În urma căsătoriei a rezultat un fiu, Kos Karoly, născut, în 16 decembrie 1883, arhitect, scriitor, grafician, etnograf şi politician din Austro-Ungaria şi România.

De pe urma acestuia au rămas o serie de scrieri, traduceri dar şi multe clădiri importante proiectate , printre care: Biserica cu Cocoș din Cluj (1913–1914), Biserica Greco-Catolică din Feiurdeni (1927), Colegiul Agricol din Târgu Mureș (Gázgyári épület), Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe (1911–1913), clădire inspirată din arhitectura medievală transilvăneană, dar şi alte clădiri din Transilvania.

Clădirea este  valoare de patrimoniu, alături de atîtea alte clădiri din Timişoara care au rămas în paragină, autorităţile fiind neputincioase sau neinteresate de ce se întâmplă cu ele, aşa cum s-a întâmplat şi cu Casa Muhle, care déjà e o ruină, ajungând pe mâna unor personaje care distrug totul în calea lor, şi aici în curtea acestei clădiri a fost ridicată o vilă cu etaj, construită ilegal. Nimeni nu i-a nici o măsură, nimeni nu e interesat de patrimonial timişorean, pe o ureche intră şi iasă pe amândouă, ilegalităţile curgând pe un făgaş normal, întro lume anormală în care trăim şi ne bălăcim.

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media