Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Parlamentul European cere admiterea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen

Parlamentul European a adoptat o rezoluție, susținută de toți europarlamentarii PNL, prin care cere admiterea României și a Bulgariei în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului. Documentul ia în seamă consecințele economice ale ținerii celor două țări în afara spațiului de liberă circulație și recomandă Comisiei să analizeze opțiuni privind mecanisme de compensare financiară.
Prin munca miniștrilor liberali din guvernările de până acum, țara noastră este pregătită tehnic să adere. România are acceptul misiunilor independente de experți și al tuturor statelor membre UE, cu excepția Austriei. Decizia finală se ia în Consiliul European, însă rezoluțiile Parlamentului sunt un instrument prin care se afirmă, ferm, opinia statelor membre în această decizie.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat: ”Opoziția Austriei este nejustificată, invocând probleme cu migrația pe care nu România le-a provocat, dar pe care vrem să le rezolvăm. Parlamentul European își arată, azi, susținerea pentru admiterea României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație și cere Austriei să ne aprobe aderarea la Spațiul Schengen”.
sursa: PNL Dâmbovița
Distribuie acest articol Oficial Media
Share