Pata Rât – Aceeași Românie

Program pentru copiii cu vârsta între 2-3 ani

Am discutat zilele trecute cu mama unui băiețel şi am convins-o cu greu să-l lase pe acesta cu noi la spital pentru a-i face analize. I-am spus în cele din urmă să-l schimbe pe copil de hainele murdare şi   să-l spele. După câteva minute de aşteptare, copilul a ieşit din baracă cu zâmbetul pe buze şi m-a luat de mână spunându-mi că este pregătit pentru a merge la doctor în oraş, având haine şi adidaşi curați. Tot drumul până la spital a stat cuminte analizându-şi adidaşii şi hainele, uitându-se din când în când la drum. Mi-a rămas în gând cum mă ţinea strâns de mână şi îmi repeta mândru că are haine şi adidaşi curați. Acesta este un semn clar ca munca noastră contează şi ca facem diferența în viaţa acestor copii. Zâmbetul băiatului care s-a simţit mândru că este curat este dovada. (Alina Racoţi – asistent social)

După cinci luni lucrate în Pata Rât am observat că lucrurile încep să se contureze altfel. Mă refer la modul de raportare a părinților față de mine în ceea ce privește încrederea. Exemplul cel mai concret în legătură cu încrederea este legat de faptul că în zilele trecute am mers cu mai mulți copii la spital ca să beneficieze de anumite analize. A fost nevoie să îi informăm pe toți părinții dacă sunt de acord să lase copiii cu noi și totodată dacă vor să îi însoțească. Părinții copiilor au spus că preferă să-şi lase copiii cu mine la spital, pentru că ei consideră că sunt o persoană de încredere. Din punctul meu de vedere, pentru a beneficia de încredere în comunitatea de pe rampă din Pata Rât este absolut necesară comunicarea dintre noi, dintre profesionişti şi oamenii care trăiesc acolo. (Angel Baciu – asistent social)

Program pentru copiii cu vârsta între 3-6 ani

Cred, în mod sincer, că munca noastră, desfăşurată zi de zi pentru copiii de pe rampă de gunoi a oraşului, este cu adevărat importantă şi răspunde unor nevoi reale care îi copleşesc de multe ori pe părinţi.  Asta se confirmă de fiecare dată când copiii, care de câteva săptămâni lipsesc pentru că sunt bolnavi, mă întreabă când pot totuşi să vină la grădiniţă pentru că ei vor să vină.  Fiecare zi are momente frumoase de pus în buzunar şi luat acasă pentru a-ţi pune un zâmbet pe faţă şi a te convinge că vrei şi în ziua următoare să te întâlneşti cu ei. Îmi amintesc situaţii ca atunci când, după ce îi dai unui copil un căpăcel de sirop de tuse, el se uită printre gene la tine şi apoi fuge şi te îmbrăţişează. Sau când, la sfârşitul zilei, un alt copil te tot strigă doar pentru a-ţi face cu mâna şi a-ţi spune că mai vine şi mâine la grădiniţă. Dincolo de provocările şi dificultăţile din lucrul de zi cu zi cu ei, aceşti copii îţi pot aduce într-o clipă emoţia unor amintiri de mult uitate, din copilărie. De obicei, ziua începe cu întrebarea: Diana, dormim? iar eu trebuie să găsesc tot felul de răspunsuri convingătoare. Într-o zi, o fetiţă m-a întrebat: Diana, dormim? Şi eu am răspuns: Nu, A., după ce mâncăm de prânz mergem acasă, la mamele noastre, am completat eu în glumă. A fost atât de emoţionant pentru mine momentul când, după masa de prânz, A. mi-a întins farfuria goală şi mi-a spus “Acum hai să mergem la mama ta”.  Nu am înţeles pe moment, dar ea m-a lămurit îndată. (Diana Mocanu – Asistent social)

Am început să lucrez la Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor de aproximativ două luni, venind cu gânduri pozitive şi în acelaşi timp cu o teamă în suflet deoarece nu credeam că mă voi ataşa de aceşti copii minunaţi. Încă din primele zile am cunoscut copiii şi familiile acestora am realizat că îmi va fi destul de greu să lucrez cu aceştia. Am avut reticienţă faţă de copii şi am crezut că nu mă voi acomoda cu ideile şi comportamentul lor, copiii m-au supus unor teste încercându-mi răbdarea şi parcă simţind că teama mea cea mai mare este faptul că îmi va fi greu să mă ataşez de ei. Încet, încet am reuşit să le cunosc fiecare mişcare, fiecare gest, să le cunosc sensibilitatea şi am realizat faptul că aceşti copii au mare nevoie de afecţiune şi de recunoaşterea calităţilor.  Am cunoscut o fetiţă minunată care m-a pus la grele încercări şi mi-am impus faptul că voi încerca să o înţeleg şi i-am descoperit o inteligenţă emoţională deosebită. O vedeam cum mă analizează din cap până în picioare şi încerca oarecum să mă imite. Într-o zi fetiţa m-a întrebat dacă îmi doresc să o aduc la mine acasă, iar eu am ocolit răspunsul, fetiţa a stat puţin pe gânduri şi mi-a spus ceva ce pe mine m-a copleşit „ Dana, dacă mă duci la tine acasă, mama ta o să spună, vai dar ce este cu fata asta plină de păduchi”, atunci am realizat faptul că această fetiţă se simte oarecum marginalizată de situaţia în care se află. Fetiţa s-a ataşat foarte tare de mine şi a început să mă asculte şi să fie foarte cuminte spunându-mi în fiecare zi „ hai Dana să ne drăgăstim”.  Sunt foarte mândră de faptul că am ocazia să lucrez cu aceşti copii iar fiecare zi din viaţa mea la Ţara Minunilor fiind o întreagă aventură. Am început să îi îndrăgesc şi să îi accept aşa cum sunt ei cu calităţi şi defecte, iar ei au început să mă îndrăgească şi să ajungă să îmi spună că dacă eu nu o să vin la grădiniţă, nu o să vină nici ei. (Dana Mureşan – Asistent social)

Odată cu sosirea toamnei şi copiii s-au reîntors la şcoală. Astfel, Fundaţia a reluat implementarea proiectului “Şcoală după Şcoală” în cele două şcoli gimnaziale din municipiul Cluj-Napoca. Din acest an, programul a fost extins prin introducerea unei noi componente adresată adolescenţilor şi tinerilor care frecventează Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” din oraş.

Proiectul “Şcoală după Şcoală” (SDS) este implementat de Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj şi finanţat de United Way România, în parteneriat cu Primăria Muncipiului Cluj-Napoca care asigură zilnic masa de prânz pentru copii. Scopul proiectului constă în prevenirea abandonului şcolar şi creşterea accesului la educaţie pentru copiii proveniţi din familii dezavantajate.

În luna noiembrie, copiii incluşi în proiect au fost în vizită la mai multe companii din oraş. Angajaţii acestor companii au fost foarte generoşi, iar copiii s-au bucurat de dulciurile primite, fructe, rechizite sau produse de igienă personală, pe care au ales să le împartă şi cu alţi copii, fraţi care nu au putut să participe. De asemenea, copiii au fost foarte încântaţi de activităţile organizate în cadrul acestor vizite precum face-painting, treasure hunt, “plimbarea cu liftul şi taxiul”, “întâlnirea” cu nişte peşti adevăraţi aflaţi într-un acvariu, sculptarea şi pregătirea unor dovleci, puzzle-uri, etc.

Activităţile non-formale şi ieşirile în oraş au continuat şi în luna decembrie. Acum aşteptăm cu nerăbdare sărbătorile, vacanţa, dar şi pe Moşul.