Organizația de Management al Destinației Valea Jiului (OMD Valea Jiului), în colaborare cu Primăria Orașului Petrila, anunță obținerea recunoașterii oficiale din partea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a localităților Jieț, Cimpa, Răscoala și Tirici, ca localități rurale specializate în patrimoniul cultural imaterial.
Demersul a fost realizat în cadrul eforturilor comune de documentare, fundamentare și promovare a valorilor identitare ale Văii Jiului, cu accent pe tradițiile vii păstrate de comunitățile locale: nedeile, pițărăii, craii, măsuratul oilor și alte obiceiuri specifice culturii momârlanilor.

Această recunoaștere confirmă valoarea culturală și autenticitatea patrimoniului imaterial din aceste localități și creează premisele pentru integrarea lor în inițiative naționale de promovare, circuite culturale și turistice tematice, precum și în programe dedicate dezvoltării satelor cu identitate culturală distinctă.

Statutul obținut reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea durabilă a turismului rural, oferind un cadru coerent pentru:
- participarea la programe și competiții naționale dedicate satelor cu valoare culturală deosebită;
- dezvoltarea de produse turistice bazate pe patrimoniu imaterial;
- organizarea și consolidarea unor evenimente culturale locale;
- atragerea de resurse și finanțări pentru conservarea și valorificarea tradițiilor.

”Această recunoaștere este rezultatul unei colaborări firești între OMD Valea Jiului și administrația locală din Petrila și reflectă un efort comun de a pune în valoare patrimoniul viu al comunităților din zonă. Este un prim pas, dar unul esențial, în construirea unei oferte turistice autentice, bazate pe identitate și continuitate culturală. OMD Valea Jiului își exprimă disponibilitatea de a continua, alături de autoritățile locale și comunitățile din teritoriu, demersurile pentru extinderea încadrării și către alte categorii de sate specializate, precum și pentru valorificarea coerentă a patrimoniului cultural al destinației” transmite Liliana Scarlat, manager de destinație interimar.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
Piperea pregătește procese colective contra noilor taxe pe proprietate. Există riscul ca noile taxe să devină ireversibile
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
SPIRITUALITATE
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
În atenția pacienților
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Noi detalii despre Școala „Grigore Alexandrescu” din municipiul Târgoviște
CONSILIUL CONCURENȚEI A SANCȚIONAT 8 COMPANII CU 163,71 MILIOANE LEI
”Construirea unei comunități multigeneraționale prin educația în domeniul mass-mediei”