Infrastructura rutieră din Târgoviște este în plin proces de modernizare. Pe Bulevardul Libertății au debutat lucrări de reabilitare și modernizare, un proiect finanțat prin Anghel Saligny, a precizat astăzi, Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, în cadrul unei conferințe de presă.
Astfel, pe Bulevardul Libertății se lucrează în prezent la trotuare, urmate în curând și de stradă, iar artera rutieră se va finaliza anul acesta. Edilul a mai spus că au fost începute activitățile pe 17 din cele 20 de străzi stabilite pentru reabilitare în acest an. Vor fi modernizate și străzile Maior Brezișeanu, Mihai Eminescu, Ana Ipătescu, Liniștei, iar pe un proiect separat se lucrează și în cartierul Prepeleac, pe strada Fructelor.
„Putem spune că traversăm una dintre cele mai importante perioade de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște iar lucrurile vor continua în același ritm. Mai avem încă două proiecte de modernizare și reabilitare a străzilor care sunt în acest moment în faza de documentații tehnice. Au debutat lucrările și la parcarea de la Parcul Chindia din zona străzii Cornel Popa. Mai sunt și alte investiții care vor debuta în perioada următoare, cele pe PNRR care vizează modernizarea și reabilitarea unităților de învățământ din Târgoviște”, a mai adăugat Daniel Cristian Stan.
Tot astăzi se împlinesc 3 ani de la ultimele alegeri locale, iar primarul municipiului Târgoviște a ținut să le mulțumească cetățenilor pentru încrederea acordată și i-a asigurat că echipa din care face parte este angrenată în toate proiectele de dezvoltare ale comunității.
”Vreau să le mulțumesc târgoviștenilor pentru încrederea deosebită pe care mi-au acordat-o, nu doar mie ci și întregii echipe administrative de la nivelul municipiului Târgoviște, și vă spun că facem tot ceea ce depinde de noi pentru a ne ridica la înălțimea așteptărilor. Sper să fim cât mai aproape de aceste exigențe.”
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Protest spontan al personalului auxiliar din instanțe. Activitatea cu publicul a fost întreruptă | VIDEO + FOTO
Ce mai poti citi
Spectacol caritabil la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște pe 8 decembrie 2023
Adrian Dușmănescu și primul său campion. Denis Țîncu este campionul României la box
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” anunță ultimele evenimente ale anului 2023