Persoanele kinestezice tind să fie extrem de empatice și sensibile la energia celor din jurul lor. Drept urmare, acestea sunt definite de o trăire interioară mai pronunțată decât vizualii sau auditivii.
Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), acest lucru îi poate ajuta să lege conexiuni foarte puternice cu persoanele de a căror energie se simt atrași sau cu care se simt confortabil. Pe de altă parte, dacă simt un disconfort în prezența unei persoane, vor căuta să evite contactul și persoana cu totul, dacă le va fi posibil.
“Totodată, fiind atât de conectați cu trăirea interioară, pot demonstra o intuiție fantastică. Ori, dacă își dau voie să o asculte, pot lua decizii extrem de bune, atât pentru ei cât și pentru cei care au încredere în opinia lor. Pot tinde să ia decizii mai degrabă bazate pe emoții și sentimente, decât pe ce are logică sau sens. Persoana kinestezică este genul care învață făcând, prin mișcare, prin „a pune mâna” pentru a putea trăi și integra cunoștințele pe deplin. Pentru ei, experiența practică este mult mai valoroasă decât cea teoretică, pentru că trăirea interioară este modalitatea cea mai firească de a dobândi abilități și cunoștințe noi. Tind să fie persoane introvertite și să aibă un ritm propriu. Motivul este nevoia lor de a trece experiențele printr-un filtru personal, interior, înainte de a oferi un răspuns sau un feedback de orice fel. Acest lucru poate fi deranjant pentru un vizual, spre exemplu, care este extrem de rapid și are nevoie ca lucrurile să fie făcute ieri”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Cum recunoști un Kinestezic?
Kinestezicii sunt persoane care pun accent mai mult pe mod în care se simt, decât pe modul în care arată. Astfel, vor fi tentați să aleagă, mai degrabă, ținute lejere, plăcute la atingere, în detrimentul celor „frumoase” sau „la patru ace”.
“În conversația cu alții, preferă să stea mai aproape de interlocutor din nevoia de a se conecta cu acesta, de a-i simți starea atunci când vorbește. Acest lucru poate deveni deranjant, de exemplu, pentru un vizual, care are nevoie de distanță între el și interlocutor, ca să poată avea imaginea de ansamblu asupra situației. În privința relațiilor, cel mai probabil limbajul iubirii el cel al atingerilor. Din acest motiv, atunci când va simți nevoia să se apropie de cineva sau se va simți mai apropiat de o persoană, va avea impulsul să îmbrățișeze, să atingă sau să stea mai aproape de acel om. În timp ce, în cuplu, poate fi un lucru dorit – excepție făcând situația în care partenerul/a nu are acest sistem predominant – în context formal poate crea confuzie, disconfort sau conflicte”, continuă psihologul Andra Tănăsescu.
Din perspectiva limbajului corpului, persoanele kinestezice se evidențiază prin faptul că-și țin deseori privirea îndreptată mai mult în jos, predominant spre partea dreaptă. Atunci când îți vorbesc, mențin o tonalitate joasă, exprimându-se la un volum ceva mai redus, articulând cuvintele lent și cu pauze multe între ele. Respirația este profundă, lentă, predominant abdominală.
“Stau, de regulă, cu capul aplecat către față, având mușchii relaxați și detensionați. Îi poți observa prin faptul că tind să își țină mâinile foarte mult în jurul corpului și, dacă au obiecte plăcute la atingere în jurul lor, jucându-se constant cu acelea. Pentru că sunt profund conectați cu emoțiile lor – și ale altora, uneori – aceștia pot fi văzuți des înroșindu-se la față, chiar dacă vorbesc sau doar ascultă ceva cu interes”, afirmă psihologul.
“Stau, de regulă, cu capul aplecat către față, având mușchii relaxați și detensionați. Îi poți observa prin faptul că tind să își țină mâinile foarte mult în jurul corpului și, dacă au obiecte plăcute la atingere în jurul lor, jucându-se constant cu acelea. Pentru că sunt profund conectați cu emoțiile lor – și ale altora, uneori – aceștia pot fi văzuți des înroșindu-se la față, chiar dacă vorbesc sau doar ascultă ceva cu interes”, afirmă psihologul.
Ce îi deranjează?
Potrivit specialistului, persoanele kinesterzice sunt deranjate dacă sunt nevoite să memoreze informații fără să aibă experiența propriu zisă a lucrului pe care îl au de învățat. Cum nevoia lor este de a face, pentru a putea înțelege și integra pe deplin, pot fi ușor deranjați de obligativitatea memorării unor informații, fără referințe experiențiale.
“Starea emoțională și manifestarea unei persoane îi poate deranja foarte mult, dacă nu este în rezonanță cu a lor sau dacă este mult prea intensă. Fiind hipersensibili la emoțiile celorlalți, se pot trezi de mult ori preluând din starea lor, devenind astfel dificil pentru ei să gestioneze un cumul dublu de trăiri.Atunci când cineva îi grăbește, fie să ia o decizie, să acționeze sau să plece repede undeva, se pot simți forțați să își iasă din zona de confort și pot deveni frustrați, încordați și neproductivi, ba chiar defensivi. Cum spuneam, nevoia principală a lor este să-și dea seama ce simt referitor la ce li s-a spus / ce au de făcut. Din acest motiv, au întâi nevoie să treacă totul prin filtrul propriu, pentru a putea veni cu cel mai bun, simțit, răspuns. Lucru care, uneori, le poate lua ceva mai mult timp decât este posibil în contextele în care se regăsesc. Dacă nu se simt în regulă, vor lua distanță. Una dintre nevoile principale ale persoanelor introvertite este aceea de a se retrage din mediul social și de a se reîncărca. Fiind predominant introvertiți, kinestezicii vor avea constant nevoie să se regrupeze după o discuție intensă, urmând chiar să revină ulterior cu răspunsuri sau concluzii. De asemenea, pot avea des schimbări de stare, oscilând între a fi foarte deschiși, bine dispuși și reținuți, cu toane. Având în vedere intensitatea cu care trăiesc emoțiile și conflictele, este de la sine înțeles să aibă nevoie de spațiu mai mult decât alte persoane. Acest lucru poate naște însă conflicte, dacă această nevoie nu este înțeleasă și respectată. De asemenea, poate să le dea un sentiment că nu sunt înțeleși, că nu sunt acceptați. Iar, dacă nu învață cum să-și gestione intensitatea cu care trăiesc totul, din punct de vedere emoțional, vor tinde să opteze pentru una dintre două variante:
se vor închide în fața emoțiilor, alegând „să nu simtă” sau vor avea schimbări dese de stare, trăind intens sentimentul de dezechilibru în viața lor”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
se vor închide în fața emoțiilor, alegând „să nu simtă” sau vor avea schimbări dese de stare, trăind intens sentimentul de dezechilibru în viața lor”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara