Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Peste 1500 de tineri au participat la Târgoviște, la cea de-a XIV-a ediție a Marșului pentru viață

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Târgoviște, a avut loc sâmbătă, 30 martie 2024, sub genericul ”Construim împreună pentru viață!”, cea de-a XIV-a ediție a Marșului pentru Viață.

La eveniment au participat peste 1.500 de tineri, studenți ai Universității „Valahia” din Târgoviște, elevi ai Seminarului Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și membri ai comitetelor de tineret parohial de la parohii din cuprinsul Eparhiei noastre, alături de preoții lor, elevi de la școlile din oraș, însoțiți de profesori de Religie, dar și credincioși din Municipiul Târgoviște.

Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial, a inaugurat Marșul, în fața Catedralei Mitropolitane, prin rostirea unei rugăciuni, după care a dat citire mesajului Mitropolitului Nifon și s-a mers apoi în procesiune prin centrul fostei capitale muntene.

În mesajul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că „apărăm, promovăm și susținem viața pentru că ea este valoarea supremă pe care se sprijină toate celelalte valori ale societății noastre, iar voi, dragi tineri, sunteți cei care veți purta pe umerii voștri destinul Europei și al României de mâine și conștientizați, cu deosebită responsabilitate, importanța acestui demers… Nimeni, niciodată, nu are dreptul de a o lua ori de a o restrânge sau de a impieta cumva asupra ei. Existența umană este o valoare inviolabilă pe care trebuie să o apreciem și să o sprijinim. Mai cu seamă trebuie să avem în vedere dreptul la viață al ființei umane nenăscute, aflată în pântecele matern, care nu se poate apăra singură și care are nevoie de ajutorul nostru”.

Menționăm că Marșul pentru Viață a fost organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala Dâmbovița și de Asociația Studenți pentru Viață, cu sprijinul Arhiepiscopiei Târgoviștei.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie acest articol Oficial Media
Share